Curs 20 mai. Lista scheme argumentative (rezumat)

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL CREDIBILITĂŢII

Premisa referitoare la credibilitate: a este în măsură să ştie dacă A este adevărată sau falsă.

Premisa asertivă: a asertează că A este adevărată (falsă).

Concluzie: A poate fi în mod plauzibil considerată adevărată (falsă).

ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Este a în măsură să ştie dacă A este adevărată (falsă)?

2)      Este a o sursă onestă sau de încredere?

3)      A asertat a că A este adevărată (falsă)?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU APELUL LA OPINIA EXPERTULUI

Premisa majoră: Sursa E este un expert în domeniul D de care aparţine propoziţia A.

Premisa minoră: E asertează că propoziţia A (în domeniul D) este adevărată (falsă).

Concluzie: A poate fi în mod plauzibil considerată adevărată (falsă).

ÎNTREBĂRI CRITICE

1)   Întrebarea referitoare la expertiză: Cât de credibil este E ca o sursă expertă?

2)   Întrebarea referitoare la domeniu: Este E un expert în domeniul de care aparţine A?

3)   Întrebarea referitoare la opinie: Ce a afirmat E şi are legătură cu A?

4)   Întrebarea referitoare la încredere: Este E, ca persoană, de încredere ca sursă?

5)   Întrebarea referitoare la consistenţă: Este A consistentă cu ceea ce asertează alţi experţi?

6)   Întrebarea referitoare la evidenţă: Este aserţiunea lui E bazată pe dovezi?

SCHEMA DE ARGUMENTARE A ARGUMENTULUI BAZAT PE ANALOGIE

Premisa care afirmă asemănarea: În general, cazul C₁ este asemănător cu cazul C₂.

Premisa de bază:  A este adevărat (fals) în cazul C₁.

Concluzie: A este adevărat (fals) în cazul C₂.

ÎNTREBĂRI CRITICE

1.    Există diferenţe între C1 şi C2 care tind să submineze forţa asemănării specificate?

2.     Este A adevărat (fals) în C1?

3.     Există un alt caz C3 care este, de asemenea, asemănător lui C1, dar în care A este fals (adevărat)?

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL CORELAŢIE-CAUZĂ

Premisă: Există o corelaţie pozitivă între A şi B.

Concluzie: A este cauza lui B.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1.   Există într-adevăr o corelaţie între A şi B?

2.   Există vreun motiv să credem că acea corelaţie este mai mult decât o coincidenţă?

3.  Ar putea exista un al treilea factor, C, care să fie cauza atât a lui A cât şi a lui B?

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CONSECINŢE POZITIVE

Premisă: Dacă va avea loc A, atunci în mod plauzibil vor avea loc consecinţe pozitive.

Concluzie: A ar trebui să aibă loc.    

Schema de argumentare corespunzătoare argumentului bazat pe consecinţe negative este următoarea:

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CONSECINŢE NEGATIVE

Premisă: Dacă A are loc, atunci vor avea loc consecinţe nedorite vor avea loc.

Concluzie: A nu ar trebui să aibă loc.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1.    Cât de puternică este probabilitatea sau posibilitatea ca aceste consecinţe să aibă loc?

2.     Ce dovezi sprijină afirmaţia că aceste consecinţe vor apărea dacă are loc A?

3.      Există consecinţe de valoare opusă care ar trebui luate în calcul?

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL PANTEI ALUNECOASE

Premisa care postulează primul pas: A₀ este analizată ca propunere care pare iniţial că ar trebui să fie realizată.

Premisa recursivă: Realizarea lui A₀ va conduce în mod plauzibil (din câte ştim, în circumstanţele date) la A1, care va conduce apoi în mod plauzibil la A₂, şi aşa mai departe, prin secvenţa A₂,..., A_n.

Premisa care postulează caracterul negativ al rezultatului acţiunii: A_n este un rezultat nedorit.

Concluzie: A₀ nu ar trebui să aibă loc.

ÎNTREBĂRI CRITICE

1.  Ce propoziţii sunt formulate în sprijinul legăturii dintre A₀ şi A_n?

2.   Ce alţi paşi ar trebui luaţi în calcul pentru a completa secvenţa de evenimente pentru a o face plauzibilă?

3.    Care este cea mai slabă legătură din secvenţă, în legătură cu care ar trebui puse întrebări critice specifice referitoare la posibilitatea ca un eveniment să conducă la un altul?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE SEMNE

Premisa specifică: A (o constatare) este adevărată în această situaţie.

Premisa generală: B este în general considerată adevărată atunci când semnul care îi corespunde, A, este adevărată.

Concluzie: B este adevărată în această situaţie.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)        Care este forţa corelaţiei dintre semn şi evenimentul semnificat?

2)        Există alte evenimente care ar corespunde mai bine acelui semn?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENT

Premisa care dovedeşte angajamentul: În acest caz este clar că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, ceea ce rezultă din ceea ce a spus şi a făcut.

Premisa care exprimă legătura dintre angajamente: În general, când o persoană crede într-adevăr A, putem trage concluzia că ea crede într-adevăr şi propoziţia B.

Concluzie: În acest caz, a crede într-adevăr propoziţia B.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)     Ce dovezi sprijină în acest caz afirmaţia că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, şi conţin aceste dovezi şi pe acelea contrare, care indică faptul că persoana a ar putea să nu creadă într-adevăr propoziţia A?

2)       Are sens să ne întrebăm dacă există cumva o excepţie în acest caz faţă de regula generală că atunci când o persoană crede propoziţia A, ea crede propoziţia B?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE INCONSISTENTE

Premisa angajamentului iniţial: Persoana a a afirmat sau a arătat că ea crede într-adevăr propoziţia A (în general, în virtutea a ceea ce a spus sau a făcut anterior).

Premisa angajamentului opus: Alte dovezi în acest caz particular arată că persoana a nu crede cu adevărat propoziţia A.

Concluzie: Angajamentele persoanei sunt inconsistente.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Care sunt dovezile în acest caz care se presupune că arată că persoana a crede într-adevăr propoziţia A?

2)      Ce alte dovezi în acest caz se crede că arată faptul că persoana a nu crede într-adevăr propoziţia A?

3)      Cum arată dovezile de la 1) şi 2) că există un conflict între angajamente?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM DIRECT

Premisa în care este atacat caracterul unei persoane: Persoana a are un caracter indezirabil.

Concluzie: Argumentul lui a nu ar trebui acceptat.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)    Cât de bune sunt dovezile care susţin afirmaţia făcută în premisa care atacă caracterul persoanei?

2)    Este problema caracterului persoanei relevant în tipul de dialog (în contextul) în care argumentul este folosit?

3)    Este concluzia argumentului aceea că argumentul lui a ar trebui respins (în mod categoric, absolut), chiar dacă au fost prezentate alte dovezi care îl sprijină, sau concluzia este doar (afirmaţie relativă) aceea că lui a ar trebui să i se acorde un grad redus de credibilitate ca susţinător al argumentului, relativ la toate dovezile disponibile?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM CIRCUMSTANŢIAL

Premisa care prezintă argumentul unei persoane: Persoana a susţine argumentul α a cărui concluzie este propoziţia A.

Premisa care afirmă inconsistenţa angajamentelor persoanei: Persoana a crede cu adevărat propoziţia opusă (negaţia) lui A, după cum rezultă din afirmaţiile sau acţiunile personale care exprimă această credinţă.

Premisa care afirmă punerea în discuţie a credibilităţii persoanei: Credibilitatea persoanei a ca persoană sinceră care crede în argumentul său a fost pusă în discuţie (prin premisele anterioare).

Concluzie: Plauzibilitatea argumentului lui a este diminuată sau distrusă.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Există o pereche de afirmaţii făcute de persoana a, în care aceasta crede, potrivit dovezilor, şi care arată că aceasta este inconsistentă?

2)        O dată ce inconsistenţa practică este identificată şi constituie ținta principală a atacului, aceasta poate fi rezolvată sau explicată în context (dialog), păstrându-se astfel consistenţa afirmaţiilor lui a în context sau arătându-se că inconsistenţa afirmaţiilor lui a nu sprijină afirmaţia că a este lipsit de credibilitate?

3)       Este caracterul persoanei o problemă în context (dialog) şi, mai concret, depinde argumentul lui a de credibilitatea sa?

4)       Este posibil ca afirmaţia din concluzie să fie aceea, mai slabă, potrivit căreia credibilitatea lui a poate fi pusă în discuţie, sau aceea, mult mai puternică, potrivit căreia concluzia lui α este falsă?

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CLASIFICARE

Premisa individuală: l are proprietatea P.

Premisa clasificatorie: Pentru toți x, dacă x are proprietatea P, atunci x poate fi considerat ca având proprietatea G.

Concluzie: l are proprietatea G.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)    Ce dovezi există că l are proprietatea P, care se opun dovezilor care pun în discuție atribuirea acestei proprietăți lui l?

2)    Se bazează clasificarea verbală în premisa clasificatorie doar pe o definiție stipulativă sau părtinitoare care poate fi pusă în discuție?

Curs 20 mai. Argumentul bazat pe clasificare verbala

ARGUMENTUL BAZAT PE CLASIFICARE VERBALĂ

DESCRIERE

Argumentul bazat pe clasificare verbală sau argumentul clasificării verbale este un mod de raționare potrivit căruia pentru că un lucru poate fi considerat (clasificat, definit) ca aparținând unei categorii generale de lucruri care au o anumită proprietate, acel lucru are acestă proprietate.

Premisă: Toate lucrurile din categoria C au proprietatea P.

Premisă: Lucrul l face parte din categoria C.

Concluzie: Lucrul l are proprietatea P.

EXEMPLE

Următoarele exemple sunt argumente ale clasificării verbale, și ambele pot fi considerate argumente deductive:

Toți delfinii sunt considerați mamifere.

Flipper este un delfin.

Prin urmare, Fliper este mamifer.

Toți cei care au o avere mai mare de două milioane de dolari este bogat.

Silviu are o avere mai mare de două milioane de dolari.

Prin urmare, Silviu este bogat.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CLASIFICARE

Premisa individuală: l are proprietatea P.

Premisa clasificatorie: Pentru toți x, dacă x are proprietatea P, atunci x poate fi considerat ca având proprietatea G.

Concluzie: l are proprietatea G.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)        Ce dovezi există că l are proprietatea P, care se opun dovezilor care pun în discuție atribuirea acestei proprietăți lui l?

2)        Se bazează clasificarea verbală în premisa clasificatorie doar pe o definiție stipulativă sau părtinitoare care poate fi pusă în discuție?

Acceptarea unei clasificări pe care o presupune argumentul este de multe ori o chestiune discutabilă, ceea ce este clasificat, considerat ca aparținând unei categorii mai curând decât alteia, depinzând de context. Propoziția „Oricine are o avere de peste două milioane de dolari“ poate fi acceptată în unele țări sau regiuni, dar mai puțin acceptată în altele.

În general, clasificările se stabilesc prin convenții ale terminologiei științifice, prin folosirea comună a termenilor, în discursul obișnuit, sau prin definiții juridice, în cel juridic. Unii termeni sunt definiți clar, iar alții sunt subiect de dispută.

A doua întrebare face distincția dintre definițiile stipulative, definiții oarecum inventate, și definiții care reprezintă un înțeles stabilit și larg acceptat. Termenul „quark“, spre exemplu, a fost introdus în fizică pentru a se referi la o particulă subatomică, iat termenul „recesiune“ a fost definit stipulativ în teoria economică ca două pătrimi de creștere negativă a PIB. Atunci când definițiile stipulative conțin termeni evaluativi, cum este cazul termenului „recesiune“, și termenii contribuie la modul în care sunt prezentate lucrurile – pozitiv sau negativ -, folosirea lor trebuie analizată critic.

EXEMPLE

Fie argumentul

Practica bacșișului este elitistă

Prin urmare, practica bacșișului ar trebui să înceteze.

Pentru cineva care acceptă premisa că practica bacșișului este elitistă și acceptă necritic argumentul clasificării, concluzia este obținută corect. Cineva care nu acceptă necritic argumentul poate face două lucruri:

-          să critice sau să pună în discuție premisa punând prima întrebare critică, punând astfel în discuție dacă practica bacșișului este un lucru elitist;

-          să pună a doua întrebare, arătând că, deși practica bacșișului este elitistă, ea nu este un lucru rău, și nu este necesar ca ea să înceteze.

Adesea, argumentele clasificării verbale conduc la dispute verbale în privința înțelesului unui termen. Dar ele pot fi destul de dificil de apărat dacă termenul în chestiune are conotații negative puternice. Dacă o idee sau teză este etichetată negativ, efectele acestei etichetări pot fi greu de îndepărtat. Unei persoane care susține argumentul de mai sus i se poate răspunde, spre exemplu, că teza că practica bacșișului este elitistă este comunistă sau folosind un alt termen peiorativ. Astfel, de multe ori argumentul clasificării verbale poate conduce la etichetări și atacuri ad hominem.

Argumentul clasificării verbale poate fi folosit în mod negativ, ca în următorul exemplu:

Ceea ce spui tu este o erezie.

Prin urmare, ceea ce spui tu este greșit.

Această folosire a argumentului clasificării verbale pare să spună că orice poate fi clasificat ca erezie sună rău și trebuie să fie greșit, ceea ce este un rezultat al conotațiilor negative ale termenului „erezie“. Dar, punând prima întrebare critică, putem evalua dacă ceea ce spune cineva poate fi clasificat într-adevăr ca erezie. Și chiar dacă poate, putem pune o a doua întrebare: este într-adevăr rău ca o idee să fie considerată o erezie? În general, termenul „erezie“ este definit stipulativ ca idee care se opune dogmelor bisericii. Astfel, este important să observăm că „erezie“ este un termen părtinitor, așa cum este folosit în argumente de genul celui anterior. Termenul „erezie“ poate fi folosit nu doar cu un sens defavorabil, ci și ca o modalitate de a respinge ceea ce spune interlocutorul cu scopul de a împiedica orice opoziție din partea acestuia. Ceea ce poate și trebuie să facă este să pună în discuție clasificarea tezei ca erezie prin punerea în discuție a folosirii părtinitoare a termenului (definit stipulativ).

Disputele referitoare la argumentele clasificării verbale sunt uneori considerate triviale. Dar uneori ele pot fi foarte puternice și importante, datorită consecințelor pe care le poate avea folosirea lor. Astfel de argumentepot fi obiectul unor dispute ample cu consecințe foarte importante în curțile de judecată , ca în exemplul următor:

O corporație privată vrea să construiască un cartier rezidențial în zona X. Totuși, există o lege potrivit căreia dacă o zonă este considerată mlăștinoasă, în acea zonă nu poate fi dezvoltată nicio activitată comercială de niciun tip. Orice zonă în care există peste două sute de metri pătrați de suprafață de apă în luna iulie și în care trăiesc păsări sălbatice este considerată zonă mlăștinoasă. Un grup ecologist susține că zona X este îndeplinește aceste criterii și este, prin urmare, o mlaștină. În acest exemplu, grupul ecologist folosește argumentul clasificării verbale pentru a susține că zona X este o mlaștină. Dacă grupul va câștiga procesul, atunci corporația nu își va putea duce la îndeplinire planurile de dezvoltare din zona X.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Toți cangurii sunt marsupiale.

Jumper este un cangur.

Prin urmare, Jumper este un marsupial.

2)    Oricine crede în angajarea oamenilor doar pe criterii de merit este considerat elitist. Bogdan crede în angajarea oamenilor doar pe criterii de merit. Prin urmare, Bogdan este elitist.

3)    Într-un proces judiciar problema discutată era aceea a unui bărbat care condusese bicicleta în stare de ebrietate. Întrebarea cheie era dacă bicicleta poate fi considerată vehicul. Curtea a decis că nu poate fi considerată vehicul.

4)    Argumentul tău apără economia liberă de piață.

Prin urmare, argumentul tău este un argument globalist care apără marile corporații care se opun drepturilor omului.

Curs 20 mai. Argumente Ad Hominem. Argumentul Ad Hominem circumstantial

ARGUMENTUL AD HOMINEM CIRCUMSTANŢIAL

DESCRIERE

Este o variantă a argumentului ad hominem direct bazat pe argumentul bazat pe angajamente inconsistente. Într-un argument ad hominem circumstanțial angajamentele inconsistente ale unei persoane sunt folosite pentru a-i ataca credibilitatea, spre exemplu, pentru a arăta că nu este sincer. Într-o formă comună argumentul poate fi exprimat astfel: „Nu practici ceea ce predici“.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM CIRCUMSTANŢIAL

Premisa care prezintă argumentul unei persoane: Persoana a susţine argumentul α a cărui concluzie este propoziţia A.

Premisa care afirmă inconsistenţa angajamentelor persoanei: Persoana a crede cu adevărat propoziţia opusă (negaţia) lui A, după cum rezultă din afirmaţiile sau acţiunile personale care exprimă această credinţă.

Premisa care afirmă punerea în discuţie a credibilităţii persoanei: Credibilitatea persoanei a ca persoană sinceră care crede în argumentul său a fost pusă în discuţie (prin premisele anterioare).

Concluzie: Plauzibilitatea argumentului lui a este diminuată sau distrusă.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)    Există o pereche de afirmaţii făcute de persoana a, în care aceasta crede, potrivit dovezilor, şi care arată că aceasta este inconsistentă?

2)    O dată ce inconsistenţa practică este identificată şi constituie ținta principală a atacului, aceasta poate fi rezolvată sau explicată în context (dialog), păstrându-se astfel consistenţa afirmaţiilor lui a în context sau arătându-se că inconsistenţa afirmaţiilor lui a nu sprijină afirmaţia că a este lipsit de credibilitate?

3)    Este caracterul persoanei o problemă în context (dialog) şi, mai concret, depinde argumentul lui a de credibilitatea sa?

4)    Este posibil ca afirmaţia din concluzie să fie aceea, mai slabă, potrivit căreia credibilitatea lui a poate fi pusă în discuţie, sau aceea, mult mai puternică, potrivit căreia concluzia lui α este falsă?

Exemple:

Următorul argument este un ad hominem circumstanțial:

Tatăl meu îmi spune că nu ar trebui să fumez pentru că fumatul produce afecțiuni obstructive ale căilor pulmonare și dăunează sănătății. Dar el însuși fumează, prin urmare, argumentul său este total neplauzibil.

Premisele acestui argument conduc la concluzia (intermediară, implicită) că tatăl tânărului susține opinii inconsistente, care sprijină, la rândul ei, concluzia că angajamentul poate fi respins ca neplauzibil. Argumentul atacă credibilitatea părintelui. Evaluarea lui presupune răspunsul la toate întrebările critice:

-          la prima: părintele afirmă că fumatul este nesănătos, dar el însuși fumează; prin urmare, acestuia îi pot fi atribuite opinii inconsistente;

-          răspunsul la a doua întrebare trebuie să se refere la forța inconsistenței, dacă există dovezi, spre exemplu, că părintele a încercat să renunțe la fumat, dar nu a reușit, că încearcă în continuare etc., atunci inconsistența ar putea să nu fie atât de serioasă;

-          răspunsul la a treia întrebare (referitoare la relația dintre argumentul părintelui și credibilitatea sa) ține seama de răspunsul la a doua întrebare: inconsistența argumentelor părintelui afectează credibilitatea sa, însă explicații de genul celor amintite înainte pe care acesta ar putea să le ofere, pot restrânge lipsa de credibilitate;

-          răspunsul la a patra întrebare este esențial pentru valoarea argumentului: argumentul părintelui fiind destul de puternic, respingerea lui ca total neplauzibil doar pentru că concluzia sa este inconsistentă cu ceea ce face părintele este o reacție exagerată. Dacă tânărul ar fi respins argumentul, spunând că, parțial, credibilitatea părintelui său este discutabilă datorită obiceiului său, atunci argumentul său ar fi fost rezonabil.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1. Copilul către părinte: Argumentul tău că ar trebui să încetez să mai fur dulciuri de la magazinul din colț nu este bun. Chiar tu mi-ai spus acum o săptămână că ai furat dulciuri când erai copil.

Senatorul X: Taxele mari și prea multă legislație în domeniul afacerilor sunt cele mai rele lucruri pentru economie, și ele nu sunt controlate aproape deloc.

Senatorul Y: Când partidul tău era la putere, taxele erau la cel mai ridicat nivel de până atunci, iar legislația în domeniul afacerilor devenise deosebit de complicată. Prin urmare, fie ești ilogic fie, cel mai probabil, ești un ipocrit care nu crede un cuvânt din ceea ce spune.

2. Un abțibild conține următorul text: „Ce este mai ridicol decât un activist anti-vânătoare care mănâncă carne?“.

3. Domnul S a denunțat investitorii care au avantaje de pe urma scutirii de taxe, arătând că aceste practici dăunătoare vor ruina economia din punct de vedere al oamenilor obișnuiți. Domnul T a răspuns că S însuși s-a bucurat de o reducere de taxe în trecut, care era legală, dar de fapt era o modalitate de evitare a plății taxelor. Domnul S a răspuns că nu ar trebui condamnat oricine pentru avantajele care decurg din lege și că ceea ce a făcut el a fost legal. Prin urmare, el, ca orice cetățean, ar trebui să se poată bucura de avantajele scutirilor legitime de taxe.

Curs 20 mai. Argumente Ad Hominem. Argumentul Ad Hominem Direct

ARGUMENTE AD HOMINEM

Sunt argumente în care este atacată credibilitatea unei persoane, arătându-se că dacă acea persoană este lipsită de credibilitate, atunci ceea ce spune ea nu ar trebui acceptat. Argumentele de acest tip se întâlnesc foarte des în discursul politic și juridic.

ARGUMENTUL AD HOMINEM DIRECT

DESCRIERE

Se mai numește și abuziv sau atac la persoană, pentru că este folosit, de regulă, cu scopul de a respinge argumentele unei persoane prin distrugerea credibilității sale.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM DIRECT

Premisa în care este atacat caracterul unei persoane: Persoana a are un caracter indezirabil.

Concluzie: Argumentul lui a nu ar trebui acceptat.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)         Cât de bune sunt dovezile care susţin afirmaţia făcută în premisa care atacă caracterul persoanei?

2)         Este problema caracterului persoanei relevant în tipul de dialog (în contextul) în care argumentul este folosit?

3)         Este concluzia argumentului aceea că argumentul lui a ar trebui respins (în mod categoric, absolut), chiar dacă au fost prezentate alte dovezi care îl sprijină, sau concluzia este doar (afirmaţie relativă) aceea că lui a ar trebui să i se acorde un grad redus de credibilitate ca susţinător al argumentului, relativ la toate dovezile disponibile?

EXEMPLE

Un exemplu oferit de Walton este argumentul lui Paul Johnson referitor la teoria economică a lui Karl Marx:

Karl Marx nu era foarte atent în culegerea datelor în vederea susținerii propriei sale teorii economice, iar pe cele pe care formula le relata cu lipsă de onestitate.

Prin urmare, nu putem avea încredere în obiectivitatea teoriei sale economice.

Evaluarea acestui argument ad hominem pe baza celor trei întrebări din schemă presupune, în acest caz:

-          răspunsul la întrebarea dacă Marx nu era atent în culegerea datelor care să-i susțină teoria;

-          răspunsul la întrebarea dacă modul în care Marx folosea datele este relevant pentru valoarea teoriei sale;

-          răspunsul la întrebarea dacă teoria lui Marx ar trebui respinsă în mod categoric, sau dacă ar trebui considerat că, în raport cu dovezile oferite, lui Marx ar trebui să i se acorde un grad relativ de credibilitate.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)    Georgescu a fost cândva acuzat de hărțuire sexuală. Prin urmare, ar fi o greșeală să luăm în serios ceea ce spun acest pervers. Prin urmare, teoria sa despre dispariția dinozaurilor de pe pământ ar trebui respinsă.