Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe angajamente inconsistente

ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE INCONSISTENTE

DESCRIERE

Este o specie a argumentului bazat pe angajamente în care concluzia că cineva crede în lucruri contradictorii sau inconsistente este obținută din premise considerate inconsistente sau contradictorii. Spre exemplu, argumentul:

Popescu este comunist.

Popescu s-a opus acțiunilor sindicatului.

Prin urmare, Popescu are opinii contradictorii sau inconsistente,

este formulat de cineva care crede că a fi comunist (a susține ceva care are legătură cu ideile sau principiile comuniste) și atitudinea critică față de acțiunile sindicatului sunt contradictorii sau incompatibile.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE INCONSISTENTE

Premisa angajamentului iniţial: Persoana a a afirmat sau a arătat că ea crede într-adevăr propoziţia A (în general, în virtutea a ceea ce a spus sau a făcut anterior).

Premisa angajamentului opus: Alte dovezi în acest caz particular arată că persoana a nu crede cu adevărat propoziţia A.

Concluzie: Angajamentele persoanei sunt inconsistente.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)Care sunt dovezile în acest caz care se presupune că arată că persoana a crede într-adevăr propoziţia A?

2)Ce alte dovezi în acest caz se crede că arată faptul că persoana a nu crede într-adevăr propoziţia A?

3)Cum arată dovezile de la 1) şi 2) că există un conflict între angajamente?

Problema cu argumentele bazate pe inconsistență este că o acțiune atribuită unei persoane ar putea sugera că persoana nu este de acord cu o anumită politică, dar modul în care este interpretată o acțiune într-un caz particular, este o chestiune complicată. Dacă o persoană care este vegetariană mănâncă carne de vită cu o anumită ocazie, înseamnă asta că persoana este acum o susținătoare a consumului de carne de vită? Poate că persoana respectivă a făcut o excepție sau i se făcuse foarte foame și nu era disponibilă hrană vegeteriană. Ceea ce implică o acțiune este dificil de evaluat și poate presupune analiza multor dovezi într-un caz dat.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Tudor: Ionela, tu ești o apărătoare a liberei inițiative, nu-i așa?

Vasilica: Am spus-o de multe ori, da.

Tudor: Totuși, săptămâna trecută ai aprobat noua politică de intensificare a controlului emisiilor industriale poluante în Baia de Aramă. Prin urmare, de fapt ești împotriva liberei inițiative, în acest caz.

2)      Senatorul Popescu: În urmă cu zece ani, te-ai opus acestei politici pe motivul că produce

      inflație.

Senatorul Ionescu: Este adevărat.

Senatorul Popescu: Totuși, atunci când partidul tău a fost la guvernare, inflația a fost mai mare ca

oricând.

Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe angajamente

ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE

DESCRIERE

Argumentul constă în inferarea unei concluzii din ceea ce se consideră că crede cineva. Ceea ce crede o anumită o persoană este ceea ce a declarat sau a făcut sau spune (ceea ce constituie dovezi în favoarea faptului că persoana crede acel lucru).

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENT

Premisa care dovedeşte angajamentul: În acest caz este clar că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, ceea ce rezultă din ceea ce a spus şi a făcut.

Premisa care exprimă legătura dintre angajamente: În general, când o persoană crede într-adevăr A, putem trage concluzia că ea crede într-adevăr şi propoziţia B.

Concluzie: În acest caz, a crede într-adevăr propoziţia B.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Ce dovezi sprijină în acest caz afirmaţia că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, şi conţin aceste dovezi şi pe acelea contrare, care indică faptul că persoana a ar putea să nu creadă într-adevăr propoziţia A?

2)      Are sens să ne întrebăm dacă există cumva o excepţie în acest caz faţă de regula generală că atunci când o persoană crede propoziţia A, ea crede propoziţia B?

EXEMPLE

În argumentul

Popescu (a spus) că este comunist.

Prin urmare, el ar trebui să fie de partea sindicatului în acest conflict de muncă,

Premisa se poate sprijini, spre exemplu, pe ceea ce a spus sau a făcut Popescu în anumite situații. Dacă nu există dovezi contrare atunci premisa poate fi acceptată. Pentru că, în general, o persoană care are simpatii comuniste tinde să agreeze acțiunile și mișcările sindicale - și aceasta ar fi a doua premisă, în acest caz, implicită, a argumentului bazat pe angajamente -, argumentul ar putea fi plauzibil. Însă răspunsul la a doua întrebare, dacă există cumva o excepție față de această regulă, este hotărâtor pentru valoarea sau forța argumentului. Dacă, spre exemplu, deși Popescu este comunist și crede în cele mai multe lucruri în care crede în general un comunist, dar, în același timp, nu este de acord cu unele dintre acțiunile sindicatului, atunci a doua premisă este problematică, pentru că deși, potrivit schemei, Popescu crede că A, el nu crede că B. Prin urmare, argumentul nu ar mai fi plauzibil. Astfel, relația dintre A și B este deosebit de importantă pentru valoarea argumentului.

În unele cazuri, A și B sunt identice sau aproape identice, ca în exemplul:

Popescu este comunist (crede în idealurile comuniste)

Prin urmare, el va apăra poziția comunistă, fiind de partea sindicatului în acest conflict de muncă. 

În acest exemplu, atât premisa cât și concluzia conțin referiri la faptul că Popescu este comunist.

                Argumentul bazat pe angajamente este uneori folosit abuziv, ca formă de respingere a altor argumente, fie prin caricaturizarea fie prin exagerarea și astfel prin slăbirea poziției interlocutorului. Spre exemplu, argumentul:

Ionescu este unul dintre acei protecționiști exagerați care cred că mediul natural ar trebui să-și păstreze caracterul sălbatic și pur.

Prin urmare, Ionescu este critic la adresa dezvoltării industriale a acestei zone,

formulat ca răspuns la încercarea, moderată, a lui Ionescu de a arăta că orice investiție în dezvoltările industriale din acea regiune ar trebui analizată din punct de vedere al posibilelor efecte asupra mediului – este o formă de respingere a argumentelor lui Ionescu printr-o exagerare a poziției sale.

Astfel, analiza celei de-a doua întrebări, care se referă la relația dintre cele două poziții atribuite interlocutorului (A și B) este esențială pentru evaluarea argumentelor bazate pe angajamente. Dacă între cele două există diferențe semnificative, atunci derivarea concluziei trebuie să fie justificată prin dovezi suplimentare. 

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Andrei: Bianca, tu ești creștină, nu-i așa?

        Bianca: Bineînțeles.

        Andrei: Atunci ar trebui să votezi împotriva liberalilor la următoarele alegeri, pentru că ei sprijină avortul la cerere.

2)      Ionuț: Veronica, ești de acord cu teoria evoluției.

Veronica: Desigur.

Ionuț: Atunci, tu ești o persoana necredincioasă care respinge egalitatea în drepturi pentru că susțin că viața este o luptă în care supraviețuiește cel mai bine adaptat.

Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe semne

ARGUMENTUL BAZAT PE SEMNE

DESCRIERE

Este un tip prezumtiv de argument care se bazează pe două premise : (i) una care afirmă că anumite trăsături sunt în general specifice unui gen de stări, obiecte, situații etc., și (ii) una care stabilește că într-un caz dat ceea ce este observat sau constatat sunt acele trăsături. Pe baza acestor premise se trage concluzia că starea, obiectul sau evenimentul va avea loc sau a avut loc.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE SEMNE

Premisa specifică: A (o constatare) este adevărată în această situaţie.

Premisa generală: B este în general considerată adevărată atunci când semnul care îi corespunde, A, este adevărată.

Concluzie: B este adevărată în această situaţie.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Care este forţa corelaţiei dintre semn şi evenimentul semnificat?

2)      Există alte evenimente care ar corespunde mai bine acelui semn?

EXEMPLE

Argumentul este de regulă folosit pentru a formula ipoteze care preced explicații mai detaliate și complete, ca în exemplul următor:

Atunci când cercetătorii din rezervația de vânătoare Pilanesberg din Africa de Sud au descoperit o serie de rinoceri uciși în mod sistematic, ei au avut două indicii (semne) incriminatorii: rănile în formă de colț de pe cadavre și urmele de picioare de elefant din împrejurimi. Deși elefanții nu atacă de regulă rinocerii, rezervația de vânătoare are un număr de masculi adolescenți nesupravegheați care în mod normal ar fi trebuit să trăiască alături de masculii maturi. În lipsa modelelor comportamentale ale adulților, animalele au devenit delincvenți juvenili.

În acest exemplu, rănile în formă de colți și urmele picioarelor de elefant oferă indicii pornind de la un argument bazat pe semne. Două semne sau indicii au sugerat că elefanții au fost ucigașii. Dar dovezi suplimentare au condus la o ipoteză mai detaliată. Astfel, ipoteza inițială a fost confirmată, o dată ce contextul mai amplu al lipsei influenței elefanților adulți asupra tinerilor a fost completat.

În unele cazuri, există o secvență de semne, dintre care fiecare, prin el însuși, oferă numai un motiv destul de slab pentru a obține concluzia. Dar când secvența este considerată în întregime, se formează un argument în care motivele pentru susținerea concluziei se cumulează. Acest argument folosește un lanț argumentativ format din mai multe argumente bazate pe semne care oferă sprijin în favoarea concluziei. Într-o povestire din A Study in Scarlet, Dr. Watson, căutând o locuință de închiriat în Londra, l-a cunoscut pe Sherlock Holmes. Holmes a folosit următoarea secvență de raționare pentru a ajunge la concluzia că Watson abia se întorsese din Afganistan:

Iată un domn care este doctor, dar are o înfățișare de militar. În mod clar, un doctor militar, deci. Abia a sosit de la tropice, pentru că are fața bronzată și aceasta nu este nuanța naturală a tenului său, pentru că încheieturile mâinilor sale sunt albe. El a trebuit să facă față multor greutăți și maladii, după cum arată fața sa suptă. Brațul său stâng a fost rănit. Îl ține rigid și într-un fel nenatural. Unde putea un doctor militar să treacă prin atâtea greutăți și să aibă brațul rănit? În mod clar, în Afganistan.

Holmes a încercat să ghicească de unde vine Dr. Watson, în acest caz. Era vorba inițial doar de o simplă ipoteză. Dar pe măsură ce exemplele particulare de argumente bazate pe semne aduc dovezi, concluzia devine din ce în ce mai plauzibilă. Contextul cazului a jucat de asemenea un rol important, pentru că recent avusese loc un război în Afganistan la care luaseră parte mulți bărbați englezi. Astfel, cea mai bună explicație a tuturor aspectelor observate de Holmes – pielea bronzată, brațul rănit etc. – ar fi aceea că Watson participase la Campania din Afganistan. Desigur, era doar o ipoteză. Dar concluzia trasă prin argumentul bazat pe semne este un exemplu de raționare inteligent, caracteristic pentru observațiile atente ale detectivului imaginar și pentru forța de a trage concluzii din ele.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Matilda avea nasul roșu, febră, tușea și avea nasul înfundat. În a cincea zi, i-au apărut pete roșii pe corp. Prin urmare, Matilda are rubeolă.

2)      Ionela avea nasul roșu, glandele umflate, și o ușoară febră. În a treia zi, i-au apărut pete roșii pe față și pe gât, care au început să se decolereze după două zile. Doctorul a suspectat-o de rubeolă. El i-a recomandat Ionelei o analiză a sângelui care a confirmat diagnosticul.

Curs 6-13 mai. Argumentul pantei alunecoase

ARGUMENTUL PANTEI ALUNECOASE

DESCRIERE

Un argument de tipul pantei alunecoase este o specie a tipului de raţionare negativ bazat pe consecinţe, folosit uneori atunci când un vorbitor avertizează interlocutorul în privinţa rezultatelor unei acţiuni, arătând că acţiunea respectivă este un prim pas în dintr-o secvenţă de evenimente care vor duce la o situaţie nedorită. Ceea ce este distinctiv în privinţa argumentului pantei alunecoase este faptul că se presupune că există o secvenţă de alte acţiuni care vor urma, astfel încât dacă secvenţa începe, ea nu poate fi oprită, până când nu au loc evenimentele nedorite. Acest rezultat nedorit este evenimentul final al secvenţei şi reprezintă ceva care se opune scopurilor celui care este avertizat, spre exemplu, afectându-i siguranţa sau securitatea.

Există câteva tipuri de argumente ale pantei alunecoase, dar forma lor generală poate fi astfel reprezentată. Un argument de tip pantă alunecoasă ar întotdeauna un caracter recursiv, adică se aplică într-un proces repetitiv. Această caracteristică este reprezentată în premisa recursivă a argumentului:

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL PANTEI ALUNECOASE

Premisa care postulează primul pas: A₀ este analizată ca propunere care pare iniţial că ar trebui să fie realizată.

Premisa recursivă: Realizarea lui A₀ va conduce în mod plauzibil (din câte ştim, în circumstanţele date) la A1, care va conduce apoi în mod plauzibil la A₂, şi aşa mai departe, prin secvenţa A₂,..., A_n.

Premisa care postulează caracterul negativ al rezultatului acţiunii: A_n este un rezultat nedorit.

Concluzie: A₀ nu ar trebui să aibă loc.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

În general, atunci când evaluăm raţionamentele de tipul pantei alunecoase, este cel mai bine să începem prin a identifica cele trei premise ale argumentului. Una dintre premise postulează primul pas al secvenţei, premisa recursivă descrie mecanismul pantei, iar a treia premisă specifică consecinţele nedorite la care conduce panta. Cele mai importante întrebări critice pentru un argument de tipul pantei alunecoase se referă la paşii secvenţei specificaţi de argument:

1.    Ce propoziţii sunt formulate în sprijinul legăturii dintre A₀ şi A_n?

2.    Ce alţi paşi ar trebui luaţi în calcul pentru a completa secvenţa de evenimente pentru a o face

plauzibilă?

3.    Care este cea mai slabă legătură din secvenţă, în legătură cu care ar trebui puse întrebări

critice specifice referitoare la posibilitatea ca un eveniment să conducă la un altul?

Cât de puternic poate fi un argument de tipul pantei alunecoase depinde de cât de puternică este afirmaţia din concluzie – spre exemplu, rezultatul sau rezultatele nedorite sunt prezentate ca posibile sau ca inevitabile? Cu cât este mai puternică această afirmaţie, cu atât argumentul trebuie să conţină mai multe dovezi şi justificări. În orice caz, pentru că argumentele de tipul pantei alunecoase se referă în mod tipic la viitor, ele trebuie privite cu scepticism în special dacă concluzia lor conţine cuvântul „trebuie” (sau „în mod necesar”, etc.).

Este, de asemenea, important să facem distincţia între instanţe ale argumentelor bazate pe consecinţe negative şi argumente de tipul pantei alunecoase. Ceea ce este specific argumentelor pantei alunecoase este premisa recursivă, care lipseşte din structura unui argument bazat pe consecinţe negative.

EXEMPLE

Ideea centrală a argumentului pantei alunecoase este că odată ce prima acţiune a secvenţei a avut loc, rezultatul sau rezultatele negative finale sunt inevitabile. Argumentele de tipul pantei alunecoase sunt adesea folosite pentru a oferi un motiv împotriva încercării de a consuma droguri, pentru că odată luate, încercarea de a renunţa este din ce în ce mai grea cu fiecare doză consumată, iar rezultatele dezastruoase devin inevitabile. Odată ce o  persoană începe să consume droguri, dependenţa fizică poate face foarte dificilă încercarea de a renunţa la consumul de droguri, iar acest lucru poate avea consecinţe negative directe sau indirecte care se accentuează continuu. În acest caz, baza argumentului pantei alunecoase este dependenţa fizică, cauzată de reacţia organismului la substanţele ingerate. Cu cât consumi mai mult, cu atât ai nevoie de un ajutor mai mare pentru a renunţa. Există de asemenea variante ale acestui argument în care este prezentată o legătură între consumul anumitor substanţe care pot da naştere dependenţei. În aceste cazuri este mai greu de demonstrat o astfel de legătură, iar dezbateriale care conţin astfel de argumente sunt foarte controversate. Un caz de acest tip este argumentul că legalizarea consumului de marijuana ar fi primul pas într-o secvenţa care ar conduce la un consum mai mare de droguri mai puternice, cum sunt cocaina sau heriona, şi în cele din urmă la o societate în care consumul de droguri va fi din ce în ce mai greu de controlat şi în care apar nenumărate probleme sociale cauzate de consumul de droguri. O variantă a acestui argument cu o legătură chiar mai slabă este argumentul în care cineva avertizează o altă persoană să nu se apuce de fumat, pentru că acest lucru ar putea conduce la folosirea unor substanţe care dau o dependenţa mai mare, cum este marijuana, care la rândul ei conduce la consumul de droguri şi mai puternice.

Argumentele pantei alunecoase sunt des folosite în dezbaterile etice şi cele referitoare la politicile publice. În cazul Texas vs. Johnson (1989) care avea ca obiect arderea de către o persoană a steagului american în timpul unei manifestaţii de protest la adresa politicilor administraţiei Reagan desfăşurate în Dallas. Cazul care trebuia să stabilească dacă persoana putea fi condamnată de „profanarea unui simbol sacru”  a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde s-a stabilit că, în acest caz, arderea steagului a fost un act de „manifestare publică” şi astfel era protejat de libertatea de expresie (Primul Amendament). Judecătorul Brennan a folosit un argument de tipul pantei alunecoase pentru a-şi justifica decizia:

Nu vedem nicio motiv pentru care principiul care a stat la baza deciziei în cazul Schacht să nu se aplice şi aici. A conchide că Guvernul poate permite ca anumite simboluri să transmită numai anumite mesaje ar înseamnă intrarea pe un teritoriu care nu are limite clare şi uşor de recunoscut. Potrivit acestei teorii, poate Guvernul să interzică arderea steagului naţional? Sau a unor copii ale sigiliului prezidenţial? Sau a Constituţiei? Dacă evaluăm astfel de cazuri din punct de vedere al Primului Amendament, cum putem decide care simboluri sunt atât de speciale încât să garanteze acest unic statut? Pentru a face acest lucru ar trebui să ţinem seama de propriile noastre opţiuni politice, şi să le impunem cetăţenilor chiar în felul în care Primul Amendament ne interzice să o facem.

Argumentul este acela că odată ce ar fi interzis prin lege un gest precum cel al arderii steagului, aceasta ar constitui un precedent pentru interzicerea multor altor acte, cum ar fi arderea altor obiecte care reprezintă guvernele locale sau cel federal. A interzice astfel de acte ar fi şi costisitor şi lispit de valoare. Acest lucru ar duce la impunerea preferinţelor politice în interzicerea multor acte de manifestare publică ceea ar contrazice Primul Amendament.   

Într-un desen animat un personaj avertizează un alt personaj în privinţa pericolului de a interzice „profanarea fizică a unui steag” enumerând mai mulţi paşi ai secvenţei unei pante alunecoase:

... „profanarea fizică” este un truc înşelător... Spre exemplu, va fi ilegal să arzi un steag de hârtie? Sau să rupi o fotografie a unui steag? Sau un steag desenat pe un articol de îmbrăcăminte? Eşti un patriot dacă porţi un tricou pe care este desenat un steag, dar eşti un criminal dacă steagul este desenat pe pantaloni? Cine decide dacă o pictură care conţine un steag este un gest de profanare sau un omagiu? Dar alte simboluri naţionale, cum ar fi vulturul sau Statuia Libertăţii? Sau steagurile de stat? Sau steagul federal? Tot ceea ce este sacru pentru cineva trebuie protejat? Şi dacă respingem astfel de acte nu respingem cumva ideile care se află în spatele lor? Şi dacă este aşa, ce alte idei vom mai ajunge să respingem?

În acest text se poate observa că ceea ce contribuie la secvenţa pantei este nu doar ideea stabilirii unui precedent, ci şi dificultatea de a delimita un termen vag cum este „profanare fizică”. O dată ce este aplicat unui obiect, cum este un steag, este greu de oprit aplicarea sa la alte obiecte cum ar fi un tort sau un tricou. Această vaguitate este zona gri a pantei alunecoase.

Argumentele pantei alunecoase care au schema prezentată anterior pot fi rezonabile ca argumente prezumtive, cu condiţia ca toţi paşii secvenţei, care leagă primul pas de ultimul, să fie justificaţi. Totuşi, în unele cazuri, aceste legături nu sunt suficient justificate, şi astfel panta alunecoasă nu este plauzibilă. În unele cazuri argumentul pantei alunecoase este folosit în mod neplauzibil ca argumente de tipul apelului la frică. Problema cu argumentele de tipul apelului la frică este că ele pot fi uşor respinse dacă apelul la frică este exagerat sau neconvingător. Spre exemplu, în filmul Reefer Madness, adolescenţii erau avertizaţi în legătură cu pericolul consumului de marijuana, dar dovezile erau îndoielnice, în raport cu ceea ce se ştia la momentul respectiv. Astfel argumentul era neconvingător iar audienţa l-a considerat distractiv. În general, este nevoie de dovezi pentru a susţine adecvat o pantă alunecoasă. De când a fost realizat filmul dovezile în ceea ce priveşte consecinţele negative ale consumului de marijuana s-au înmulţit. Dar cât de puternică este legătura dintre consumul de marijuana şi posibilitatea extinderii consumului la alte substanţe care creează dependenţă mai puternice rămâne un subiect controversat. Chiar şi aşa, drogurile care creează dependenţă sunt într-adevăr periculoase. Prin urmare, încercarea de a justifica posibilitatea unei pante alunecoase trebuie să fie precaută. Dacă chiar şi numai încercarea de a consuma astfel de substanţe poate fi un pericol considerabil, avertizarea unei persoane cu scopul de a o convinge să nu facă primul pas ar putea fi un argument de tipul pantei alunecoase rezonabil.

EXERCIŢII

Analizaţi argumentele următoare identificând schemele de argumentare implicate. Identificaţi premisele şi concluzia argumentelor. Dacă există aspecte chestionabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare identificaţi întrebările critice care ar trebui formulate: 

1)    Ana şi Bogdan discută în legătură cu problema dacă oamenilor de ştiinţă ar trebui să li se permită să facă cercetări asupra embrionului uman. Bogdan argumentează: „Ar trebui oprite imediat toate cercetările asupra embrionului uman, pentru că vor conduce la din ce în ce mai multe experimente pe fetuşii umani, şi în cele din urmă, recoltarea fetuşilor umani avortaţi va deveni o sursă de tratament pentru boli precum Parkinson sau distrofia musculară, şi nimic nu va mai opri aceste cercetări”.

2)    Maria şi Traian vorbesc în legătură cu problema dacă permisul de conducere ar trebui să aibă fotografia posesorului pe el. Traian argumentează: „Acest lucru este primul pas spre un stat poliţienesc!”.

Logica si argumentare curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe consecinte

ARGUMENTUL BAZAT PE CONSECINŢE (ARGUMENTUM AD CONSEQUENTIAM)

DESCRIERE

Argumentul constă în prezentarea, la nivelul premisei, a unor consecinţe probabile ale unei acţiuni sau stări de lucruri, iar la nivelul concluziei în afirmația potrivit căreia acţiunea sau starea de lucruri este sau nu este dezirabilă. Această formă de raţionare poate fi folosită într-un mod pozitiv sau negativ, ca un argument formulat ca răspuns la o propunere. Într-un argument bazat pe consecinţe pozitive (dezirabile), o stare de lucruri viitoare sau o acţiune sunt prezentate prin descrierea unor consecinţe pozitive ale acestora. Într-un argument bazat pe consecinţe negative, sunt prezentate consecinţe negative.

Argumentul bazat pe consecinţe este adesea folosit în deliberările economice sau politice unde nu există un consens în privinţa unei stări de lucruri sau a unei acţiuni viitoare.

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CONSECINŢE POZITIVE

Premisă: Dacă va avea loc A, atunci în mod plauzibil vor avea loc consecinţe pozitive.

Concluzie: A ar trebui să aibă loc.    

Schema de argumentare corespunzătoare argumentului bazat pe consecinţe negative este următoarea:

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CONSECINŢE NEGATIVE

Premisă: Dacă A are loc, atunci vor avea loc consecinţe nedorite vor avea loc.

Concluzie: A nu ar trebui să aibă loc.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1. Cât de puternică este probabilitatea sau posibilitatea ca aceste consecinţe să aibă loc?

2.        Ce dovezi sprijină afirmaţia că aceste consecinţe vor apărea dacă are loc A?

3.             Există consecinţe de valoare opusă care ar trebui luate în calcul?

Dificultatea de a răspunde la oricare dintre aceste întrebări face ca un argument bazat pe consecinţe să fie considerat discutabil.

EXEMPLE

Argumentele bazate pe consecințe se întâlnesc adesea în dezbaterile politice atunci când se evaluează motivele pro şi contra unor acţiuni. Spre exemplu, în luna mai a anului 1995 votanţii din provincia Quebec s-au întâlnit pentru a delibera în privinţa unui referendum prin care să-şi exprime opţiunea faţă de posibilitatea ca provincia să se despartă de Canada şi să devină o ţară independentă sau să rămână în continuare parte a Canadei. Unii votanţi au argumentat că consecinţele economice ale separării de Canada ar fi negative pentru Quebec. Alţii au argumentat că o ţară vorbitoare numai de limba franceză ar putea avea consecinţe pozitive asupra culturii franceze în Quebec. În cazurile de dezbateri politice, în mod tipic argumentul se referă la rezultate sau consecinţe viitoare, astfel încât consecinţele trebuie imaginate sau presupuse. Viitorul nu poate fi niciodată cunoscut cu certitudine, iar presupoziţiile pot fi în mare măsură conjecturale atunci când sunt implicate multe variabile complexe şi schimbătoare ale unei situaţii reale.

EXERCIȚII

1)    Paul şi Maria discută despre posiblitatea ca provincia Quebec să se separe de Canada. Paul spune că separare ar fi un lucru bun, pentru că ar prezerva moştenirea culturală francofonă. Maria argumentează că dacă Quebec se va separa, şomajul va creşte în special în Quebec, unde sunt multe agenţii guvernamentale federale.

Curs Teoria argumentarii. Scheme de argumentare. Argumentul bazat pe analogie. Argumentul corelatie-cauza 22-29 aprili

ARGUMENTUL BAZAT PE ANALOGIE

DESCRIERE

Argumentul bazat pe analogie este un tip de raţionare centrat pe cazuri particulare, în care un caz este considerat asemănător cu un altul dintr-un anumit punct de vedere. Pentru că se consideră că un caz are o anumită proprietate, atunci celălalt caz, se trage concluzia, are aceeaşi proprietate (datorită faptului că un caz seamănă cu celălalt). Argumentul este anulabil, pentru că oricare ar fi două cazuri considerate, este posibil ca ele să fie asemănătoare din anumite puncte de vedere, şi diferite din alte puncte de vedere. Din faptul că două cazuri sunt în general asemănătoare, nu rezultă că trebuie să fie asemănătoare în orice privinţă.

SCHEMA DE ARGUMENTARE A ARGUMENTULUI BAZAT PE ANALOGIE

Premisa care afirmă asemănarea: În general, cazul C₁ este asemănător cu cazul C₂.

Premisa de bază:  A este adevărat (fals) în cazul C₁.

Concluzie: A este adevărat (fals) în cazul C₂.

ÎNTREBĂRI CRITICE

1.        Există diferenţe între C1 şi C2 care tind să submineze forţa asemănării specificate?

2.        Este A adevărat (fals) în C1?

3.        Există un alt caz C3 care este, de asemenea, asemănător lui C1, dar în care A este fals (adevărat)?

EXEMPLE

Într-o discuție pe tema practicii obișnuite a oferirii de bacșiș persoana care apără această practică argumentează:

A pune capăt practicii bacşişului este acelaşi lucru cu a lua unui animal principala sursă de hrană prin distrugerea habitatului său natural.

Îndepărtarea sursei principale de hrană a unui animal prin distrugerea habitatului său natural are drept principală consecinţă moartea dureroasă a animalului datorată înfometării şi bolii.

Prin urmare, oprirea practicii bacşişului va însemna distrugerea unei surse de venit pentru oameni care se luptă să supravieţuiască într-o economie aflată în declin. 

În acest argument, persoana compară două cazuri: cazul unui animal care luptă să supravieţuiască într-un mediu ostil şi cazul unei persoane care luptă să supravieţuiască într-o economie în declin. Ea oferă exemple de consecinţe negative ale distrugerii habitatului într-un caz, şi apoi postulează consecinţe comparabile în celălalt caz. Persoana foloseşte un argument bazat pe consecinţe, dar acest argument este construit pe un argument bazat pe analogie, care foloseşte o comparaţie între două cazuri. Cele două cazuri sunt diferite din anumite puncte de vedere, dar prin compararea lor, persoana formulează un argument plauzibil.

În acest exemplu, răspunsul la a doua întrebare critică este ușor de formulat, pentru că premisa de bază  a argumentului – aceea că distrugerea habitatului unui animal are consecinţe negative – este într-adevăr plauzibilă. Dar răspunsul la prima întrebare deschide calea unei critici la adresa argumentului bazat pe analogie în acest caz. Se poate argumenta că este o diferenţă între cele două cazuri. Dacă un animal îşi pierde habitatul, este posibil să nu existe un alt loc în care să se mute sau unde să fie mutat şi unde să există surse de hrană. Dar în cazul unei persoane care este împiedicată să mai primească bacşiş, banii suplimentari care ar putea fi colectaţi prin creşterea preţurilor, odată ce bacşişul este interzis, ar putea fi folosiţi la creşterea salariilor sau beneficiilor angajaţilor. Oricum, orice diferenţă de acest gen poate fi folosită pentru a ridica îndoieli asupra argumentului bazat pe analogie folosit în exemplul anterior.

            În unele cazuri, punerea celei de a treia întrebări poate fi eficientă, dar în altele, nu. Motivul este acela că este necesar un anumit grad de inteligenţă şi pricepere pentru a construi o contraanalogie. În unele cazuri, folosirea unei contranalogii poate fi foarte eficientă. Următorul caz este clasic în această privinţă.

Într-un discurs pentru strângerea de fonduri pentru ajutorarea rebelilor din Nicaragua, preşedintele Ronald Reagan a comparat rebelii cu patrioţii americani care au luptat în Războiul de Independenţă. Un vorbitor care se opunea trimiterii de fonduri rebelilor a comparat situaţia din Nicaragua cu razboiul din Vietnam.

Folosind argumentul bazat pe analogie, Reagan a comparat cazul rebelilor din Nicaragua cu cazul patrioţilor americani care au luptat în Războiul de Independenţă. Pentru că audienţa ar fi crezut că o situaţie de acest din urmă gen merită luată în considerare, că este bine de sprijinit şi că are consecinţe pozitive, este uşor de presupus că ea ar susţine acea acţiune. Folosind argumentul bazat pe o analogie, Reagan a sperat să transfere această atitudine pozitivă asupra cazului prezentat. Dar oponentul său a construit un contraargument folosind o altă analogie care are de asemenea un impact puternic asupra audienţei. Intervenţia în Vietnam a avut foarte multe consecinţe negative pentru Statele Unite şi a fost o experienţă neplăcută. Nimeni nu ar vrea ca ea să se repete vreodată. Acest caz are semnificaţia unei lecţii care arată că intervenţia într-o ţară străină poate avea efecte nedorite şi chiar dezastruoase, chiar de la primii paşi făcuţi în această direcţie. Astfel, aici avem un al treilea caz care este asemănător cu cazul Nicaragua, şi în care intervenţia a avut consecinţe nedorite.

În unele cazuri, argumentul bazat pe analogie este folosit într-un mod mai agresiv care poate să conţină multe asumpţii implicite sau neformulate. Următorul exemplu este luat dintr-un magazin Chatelaine, din luna mai 1982. Odată ce sunt identificate diferitele presupoziţii ale argumentului, se poate arăta relativ uşor că ele sunt cel puţin discutabile şi astfel că argumentul care se bazează pe ele este nejustificat.

Când un criminal este găsit vinovat, el este pedepsit indiferent de motivele pentru care a săvârşit crima. În acelaşi fel, oricine face un avort este vinovat de încălcarea dreptului la viaţă al unei persoane.   

Concluzia implicită a acestui argument este afirmaţia că oricine face un avort ar trebui pedepsit. De ce? Argumentul este susţinut de analogia dintre două cazuri considerate asemănătoare. Unul este cel al unei persoane care omoară pe cineva, o crimă pedepsită de legea penală. Celălalt este cazul cuiva care face un avort. Argumentul este acela că întrucît un caz este asemănător cu celălalt, ceva care este adevărat sau valabil în privinţa unui caz ar trebui să fie valabil sau adevărat şi în privinţa celuilalt caz. Argumentul este bazat astfel pe schema de argumentare a argumentului bazat pe analogie. Argumentul se bazează pe presupoziţia că întrucât criminalii sunt pedepsiţi, indiferent care este motivul pentru care au săvârşit crima, prin analogie, şi persoanele care fac avort ar trebui pedepsite. Acest argument se bazează pe premisa implicită că cele două cazuri, de crimă şi avort, sunt asemănătoare. Dar o astfel de presupoziţie este foarte discutabilă. În dreptul penal, un fetus nu este o persoană şi nu are drept la viaţă în acelaşi fel în care are o persoană. Desigur, această distincţie este una juridică, şi există o diferenţă între drept şi moralitate. Dar chiar şi aşa, presupoziţia că oricine face un avort privează o perosană de dreptul la viaţă se bazează la rândul ei pe presupoziţia că un fetus este o persoană. În timp ce apărătorii interdicţiei avortului ar putea accepta această presupoziţie, apărătorii liertăţii de alegere ar putea să o respingă. Ei ar argumenta că cele două cazuri, de crimă şi de avort, diferă în această privinţă.

În general, prima întrebare critică a argumentului bazat pe analogie tinde să fie cea mai importantă în evaluarea argumentelor bazate pe analogie. Dacă un caz este asemănător cu un altul într-o anumită privinţă, atunci asemănarea dă o oarecare greutate plauzibilă argumentului bazat pe analogie. Dar dacă cele două cazuri sunt diferite într-o altă privinţă, atunci specificarea acestei diferenţe tinde să submineze plauzibilitatea argumentului. Ca urmare, argumentele bazate pe analogie pot fi mai slabe sau mai puternice, de la caz la caz.

EXERCIŢII

Analizaţi argumentele următoare identificând schemele de argumentare implicate. Identificaţi premisele şi concluzia argumentelor. Dacă există aspecte chestionabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare identificaţi întrebările critice care ar trebui formulate:    

1)    După ce au ingerat un miligram de substanţă alpha pe zi timp de nouă zile, cobaii au dezvoltat anomalii genetice. Datorită asemănării dintre cobai şi oameni, este probabil ca substanţa alpha să producă la oameni acelaşi gen de anomalii genetice.

2)    Atunci când o persoană este diagnosticată cu cancer, se fac eforturi pentru împiedicarea dezvoltării formaţiunii canceroase prin chirurgie, chimioterapie, sau radioterapie. Dar criminalii şi răufăcătorii sunt formaţiuni canceroase ale societăţii. Prin urmare, atunci când aceşti criminali sunt prinşi şi condamnaţi, ei ar trebui trataţi ca orice altă formă de cancer şi eliminaţi prin pedeapsa capitală.

ARGUMENTUL CORELAŢIE-CAUZĂ

DESCRIERE

În general se acceptă că două entități, lucruri, fenomene etc., se află în relație de cauzalitate dacă există o corelație statistică între cele două entități, lucruri, fenomene etc.

Spre exemplu, dacă se stabileşte o corelaţie statistică semnificativă între incidenţa redusă a infarctului miocardic şi consumul de vin roşu, atunci se poate trage concluzia provizorie, cu caracter ipotetic că consumul de vin roşu este cauza numărului redus de cazuri de infarct. Argumentul corelație-cauză conchide că există o relație cauzală între două cazuri pe baza observării unei corelații între ele. Însă, pentru că din simpla observare a unei corelații nu rezultă în mod necesar existența unei relații de cauzalitate, argumentul are un caracter prezumtiv.

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL CORELAŢIE-CAUZĂ

Premisă: Există o corelaţie pozitivă între A şi B.

Concluzie: A este cauza lui B.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1.       Există într-adevăr o corelaţie între A şi B?

2.       Există vreun motiv să credem că acea corelaţie este mai mult decât o coincidenţă?

3.       Ar putea exista un al treilea factor, C, care să fie cauza atât a lui A cât şi a lui B?

O corelaţie este o relaţie pur statistică, determinată pe baza unor date numerice referitoare la un eveniment care are loc într-un anumit caz, atunci când are loc şi un alt eveniment. Totuşi, cauzalitatea nu este o relaţie pur statistică (sau, dacă este, este unul foarte complicat), prin urmare, inferarea referitoare la cauzare pornind de la o corelaţie nu poate fi evaluată doar statistic sau numeric. Acest tip de inferenţă este unul prezumtiv şi anulabil, care poate criticat sau slabit pe măsură ce dispunem de noi date.

EXEMPLE

O problemă cu argumentele corelaţie-cauză este aceea că uneori corelaţia nu este în realitate între două evenimente, ci doar pare că este astfel. Iată un exemplu:

Cercetătorii de la Wellesley Central Hospital au cercetat 18 pacienţi cu artrită reumatoidă timp de un an, testând modul în care se modifică simptomele lor odată cu schimbarea climatică, dar nu au stabilit nicio corelaţie între cele două. „Concluzia noastră este aceea că această credinţă este, cel puţin parţial, rezultatul unei tendinţe a oamenilor de a percepe modele acolo unde nu există”, a scris Dr. Ronald Redelmeier într-un rezumat al studiului publicat în Procedins of the National Academy of Science. În timpul investigării celor 18 pacienţi cercetătorii au cules date despre simptome timp de 15 luni. Pacienţii îşi evaluau singuri severitatea durerilor, iar doctorii evaluau starea medicală (funcţionare, mobilitate) a încheieturilor fiecărui pacient. Cercetătorii au obţinut de asemenea rapoarte meteorologice pentru zilele din perioada în care erau evaluaţi pacienţii. Ei au intervievat pacienţii în legătură cu durerile artritice, şi toţi pacienţii, mai puţin doi, au afirmat că există o legătură puternică între durerile lor şi schimbarea vremii. Totuşi, atunci când cercetătorii au prelucrat corelaţiile dintre dureri şi particularităţile climatice menţionate de pacienţi, ei nu au găsit niciun model.

În acest caz, pacienţii afectaţi de artrită susţin că există o corelaţie între simptomele artritei şi schimbările climatice. Dar studiul Dr. Redelmeier indică unele îndoieli referitoare la existenţa unei astfel de corelaţii.

O alt problemă este aceea că o corelaţie statistică între două evenimente poate fi o coincidenţă.

Un studiu statistic complicat realizat de Steffie Woolhandler şi David U. Mimmelstein care citează cifre din 141 de ţări a stabilit că cu cât procentul din produsul intern brut cheltuit pentru înarmare este mai mare, cu atât este mai mare rata deceselor în rândul copiilor. Autorii studiului au tras concluzia că există o legătură plauzibilă între cheltuielile militare şi rata deceselor în rândul copiilor: „Rezultatele noastre confirmă ceea ce mulţi au intuit – că militarismul afectează starea de sănătate a populaţiei chiar şi în absenţa unor conflicte sau ostilităţi manifeste”. Totuşi, criticii s-au întrebat dacă rezultatele studiului nu sunt cumva doar o coincidenţă”. Dr. John Bailar, un statistician de la Harvard School of Public Health a afirmat că aceeaşi abordare statistică poate fi folosită pentru a arăta legătura dintre mortalitatea infantilă şi consumul de banane. El s-a întrebat dacă corelaţia statistică dintre două lucuri sau evenimente de acest tip constituie un motiv pentru a trage concluzia că un lucru este cauza celuilalt.

O altă problemă importantă este dacă lucrurile sau evenimentele corelate au ele însele o cauză comună. Următorul exemplu este clasic:

La o conferinţă despre legătura dintre oameni şi animalele de casă ţinută în Boston în 1986, cercetătorii au raportat că animalele de casă pot contribui la scăderea presiunii sângelui, la creşterea şanselor de supravieţuire a bolnavilor de inimă, şi pot reduce starea de izolare resimţită de copiii afectaţi de autism. Potrivit unui raport publicat în Newsweek cercetătorii au făcut cunoscute efectele benefice ale companiei animalelor de casă. Studiile au arătat că femeile care au câini au o mai mare încredere de sine, sunt mai sociabile, şi mai tolerante decât cele care nu au. Bărbaţii care au câini au sentimente de încredere în sine, al prpriei valori şi al apartenenţei mai dezvoltate şi au abilităţi de comunicare mai dezvoltate. Copiii care cresc alături de animale de casă dau în general dovadă de o capacitate de a empatiza mai mare decât ceilalţi copii.

În acest caz, este vorba de o corelaţie între stăpânii de animale de casă şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate, dar ambii factori ar putea fi foarte bine rezultatul unor calităţi (abilităţi de socializare) pe care cei care au animale de casă le au într-o măsură mai mare decât ceilalţi oameni. Acest factor poate fi cauza atât a creşterii animalelor de casă cât şi astării de sănătate a celor care cresc animale de casă. În acest caz, poate exista o corelaţie între doi factori A şi B, dar motivul acestei corelaţii poate fi acela că un al treilea factor, C, este cauza atât a lui A cât şi a lui B. Într-un caz de acest fel, nu este corect să tragem concluzia că A este cauza lui B.

Un exemplu pentru a treia întrebare critică este corelaţia dintre consumul zilnic de vin roşu şi scăderea incidenţei atacurilor cardiace în rândul bărbaţilor de peste 40 de ani. Studii recente au arătat că consumul de alcool de orice tip (cu moderaţie) a fost asociat cu o scădere semnificativă a atacurilor cardiace la acest segment de vârstă. Cercetările cele mai recente au arătat că alcoolul din vinul roşu este cauza rezultatelor stabilite şi că consumul de bere sau de orice alt tip de alcool are acelaşi efect.

Pe scurt, argumentul corelaţi-cauză este un tip de inferenţă prezumtiv şi anulabil, şi este foarte util în scopuri practice. Dar în anumite cazuri, există o tendinţă naturală de a trage repede o concluzie referitoare la o relaţie cauzală pornind de la o corelaţie observată. În astfel de cazuri, este mai bine să încercăm să răspundem la întrebările critice înainte de a considera puternice astfel de argumente.

De asemenea, este important să reţinem că toate argumentele bazate pe estimări statistice referitoare la corelaţii ar trebui analizate din punct de vedere al modului în care sunt definiţi termenii în cadrul cercetării. Teoria referitoare la consumul de vin roşu care previne afecţiunile cardiace a fost criticată recent de un grup de cardiologi care a arătat că, deşi în cele mai multe ţări specificarea cauzei deceselor este obligatorie, în Franţa, multe decese cauzate de afecţiuni cardiace sunt înregistrate oficial ca „moarte subită”. Acest mod de a raporta statisticile medicale poate presupune un număr mai mic de infarcturi.

EXERCIŢII

Analizaţi argumentele următoare identificând schemele de argumentare implicate. Identificaţi premisele şi concluzia argumentelor. Dacă există aspecte chestionabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare identificaţi întrebările critice care ar trebui formulate:  

1)    Un raport publicat în Jounal of the American Medical Association a identificat o relaţie statistică între „modelul masculin” al pierderii părului (chelie) şi atacurile cardiace. Bărbaţii cu acest tip de chelie, afirmă studiul, sunt cu 30-300% mai expuşi la atacurile cardiace decât bărbaţii care au pierdut puţin păr sau nu au pierdut deloc. Cercetătorii au ezitat să tragă concluzia că lipsa părului este o cauză a atacurilor cardiace, şi unii au speculat dacă stresul sau un factor hormonal comun ar putea fi implicaţi.

2)    Un profesor de medicină de la Universitatea din Toronto a realizat un studiu potrivit căruia este de 2 ori mai probabil pentru copiii din familiile sărace să moară în prima parte a copilăriei sau din accidente decât pentru copiii din familiile mai înstărite, şi de 2,5 ori mai probabil să moară datorită unor oli infecţioase. El a tras concluzia că sărăcia este un ucigaş care este mult mai periculos decât cancerul.