Curs 20 mai. Argumentul bazat pe clasificare verbala

ARGUMENTUL BAZAT PE CLASIFICARE VERBALĂ

DESCRIERE

Argumentul bazat pe clasificare verbală sau argumentul clasificării verbale este un mod de raționare potrivit căruia pentru că un lucru poate fi considerat (clasificat, definit) ca aparținând unei categorii generale de lucruri care au o anumită proprietate, acel lucru are acestă proprietate.

Premisă: Toate lucrurile din categoria C au proprietatea P.

Premisă: Lucrul l face parte din categoria C.

Concluzie: Lucrul l are proprietatea P.

EXEMPLE

Următoarele exemple sunt argumente ale clasificării verbale, și ambele pot fi considerate argumente deductive:

Toți delfinii sunt considerați mamifere.

Flipper este un delfin.

Prin urmare, Fliper este mamifer.

Toți cei care au o avere mai mare de două milioane de dolari este bogat.

Silviu are o avere mai mare de două milioane de dolari.

Prin urmare, Silviu este bogat.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE CLASIFICARE

Premisa individuală: l are proprietatea P.

Premisa clasificatorie: Pentru toți x, dacă x are proprietatea P, atunci x poate fi considerat ca având proprietatea G.

Concluzie: l are proprietatea G.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)        Ce dovezi există că l are proprietatea P, care se opun dovezilor care pun în discuție atribuirea acestei proprietăți lui l?

2)        Se bazează clasificarea verbală în premisa clasificatorie doar pe o definiție stipulativă sau părtinitoare care poate fi pusă în discuție?

Acceptarea unei clasificări pe care o presupune argumentul este de multe ori o chestiune discutabilă, ceea ce este clasificat, considerat ca aparținând unei categorii mai curând decât alteia, depinzând de context. Propoziția „Oricine are o avere de peste două milioane de dolari“ poate fi acceptată în unele țări sau regiuni, dar mai puțin acceptată în altele.

În general, clasificările se stabilesc prin convenții ale terminologiei științifice, prin folosirea comună a termenilor, în discursul obișnuit, sau prin definiții juridice, în cel juridic. Unii termeni sunt definiți clar, iar alții sunt subiect de dispută.

A doua întrebare face distincția dintre definițiile stipulative, definiții oarecum inventate, și definiții care reprezintă un înțeles stabilit și larg acceptat. Termenul „quark“, spre exemplu, a fost introdus în fizică pentru a se referi la o particulă subatomică, iat termenul „recesiune“ a fost definit stipulativ în teoria economică ca două pătrimi de creștere negativă a PIB. Atunci când definițiile stipulative conțin termeni evaluativi, cum este cazul termenului „recesiune“, și termenii contribuie la modul în care sunt prezentate lucrurile – pozitiv sau negativ -, folosirea lor trebuie analizată critic.

EXEMPLE

Fie argumentul

Practica bacșișului este elitistă

Prin urmare, practica bacșișului ar trebui să înceteze.

Pentru cineva care acceptă premisa că practica bacșișului este elitistă și acceptă necritic argumentul clasificării, concluzia este obținută corect. Cineva care nu acceptă necritic argumentul poate face două lucruri:

-          să critice sau să pună în discuție premisa punând prima întrebare critică, punând astfel în discuție dacă practica bacșișului este un lucru elitist;

-          să pună a doua întrebare, arătând că, deși practica bacșișului este elitistă, ea nu este un lucru rău, și nu este necesar ca ea să înceteze.

Adesea, argumentele clasificării verbale conduc la dispute verbale în privința înțelesului unui termen. Dar ele pot fi destul de dificil de apărat dacă termenul în chestiune are conotații negative puternice. Dacă o idee sau teză este etichetată negativ, efectele acestei etichetări pot fi greu de îndepărtat. Unei persoane care susține argumentul de mai sus i se poate răspunde, spre exemplu, că teza că practica bacșișului este elitistă este comunistă sau folosind un alt termen peiorativ. Astfel, de multe ori argumentul clasificării verbale poate conduce la etichetări și atacuri ad hominem.

Argumentul clasificării verbale poate fi folosit în mod negativ, ca în următorul exemplu:

Ceea ce spui tu este o erezie.

Prin urmare, ceea ce spui tu este greșit.

Această folosire a argumentului clasificării verbale pare să spună că orice poate fi clasificat ca erezie sună rău și trebuie să fie greșit, ceea ce este un rezultat al conotațiilor negative ale termenului „erezie“. Dar, punând prima întrebare critică, putem evalua dacă ceea ce spune cineva poate fi clasificat într-adevăr ca erezie. Și chiar dacă poate, putem pune o a doua întrebare: este într-adevăr rău ca o idee să fie considerată o erezie? În general, termenul „erezie“ este definit stipulativ ca idee care se opune dogmelor bisericii. Astfel, este important să observăm că „erezie“ este un termen părtinitor, așa cum este folosit în argumente de genul celui anterior. Termenul „erezie“ poate fi folosit nu doar cu un sens defavorabil, ci și ca o modalitate de a respinge ceea ce spune interlocutorul cu scopul de a împiedica orice opoziție din partea acestuia. Ceea ce poate și trebuie să facă este să pună în discuție clasificarea tezei ca erezie prin punerea în discuție a folosirii părtinitoare a termenului (definit stipulativ).

Disputele referitoare la argumentele clasificării verbale sunt uneori considerate triviale. Dar uneori ele pot fi foarte puternice și importante, datorită consecințelor pe care le poate avea folosirea lor. Astfel de argumentepot fi obiectul unor dispute ample cu consecințe foarte importante în curțile de judecată , ca în exemplul următor:

O corporație privată vrea să construiască un cartier rezidențial în zona X. Totuși, există o lege potrivit căreia dacă o zonă este considerată mlăștinoasă, în acea zonă nu poate fi dezvoltată nicio activitată comercială de niciun tip. Orice zonă în care există peste două sute de metri pătrați de suprafață de apă în luna iulie și în care trăiesc păsări sălbatice este considerată zonă mlăștinoasă. Un grup ecologist susține că zona X este îndeplinește aceste criterii și este, prin urmare, o mlaștină. În acest exemplu, grupul ecologist folosește argumentul clasificării verbale pentru a susține că zona X este o mlaștină. Dacă grupul va câștiga procesul, atunci corporația nu își va putea duce la îndeplinire planurile de dezvoltare din zona X.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Toți cangurii sunt marsupiale.

Jumper este un cangur.

Prin urmare, Jumper este un marsupial.

2)    Oricine crede în angajarea oamenilor doar pe criterii de merit este considerat elitist. Bogdan crede în angajarea oamenilor doar pe criterii de merit. Prin urmare, Bogdan este elitist.

3)    Într-un proces judiciar problema discutată era aceea a unui bărbat care condusese bicicleta în stare de ebrietate. Întrebarea cheie era dacă bicicleta poate fi considerată vehicul. Curtea a decis că nu poate fi considerată vehicul.

4)    Argumentul tău apără economia liberă de piață.

Prin urmare, argumentul tău este un argument globalist care apără marile corporații care se opun drepturilor omului.

Curs 20 mai. Argumente Ad Hominem. Argumentul Ad Hominem circumstantial

ARGUMENTUL AD HOMINEM CIRCUMSTANŢIAL

DESCRIERE

Este o variantă a argumentului ad hominem direct bazat pe argumentul bazat pe angajamente inconsistente. Într-un argument ad hominem circumstanțial angajamentele inconsistente ale unei persoane sunt folosite pentru a-i ataca credibilitatea, spre exemplu, pentru a arăta că nu este sincer. Într-o formă comună argumentul poate fi exprimat astfel: „Nu practici ceea ce predici“.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM CIRCUMSTANŢIAL

Premisa care prezintă argumentul unei persoane: Persoana a susţine argumentul α a cărui concluzie este propoziţia A.

Premisa care afirmă inconsistenţa angajamentelor persoanei: Persoana a crede cu adevărat propoziţia opusă (negaţia) lui A, după cum rezultă din afirmaţiile sau acţiunile personale care exprimă această credinţă.

Premisa care afirmă punerea în discuţie a credibilităţii persoanei: Credibilitatea persoanei a ca persoană sinceră care crede în argumentul său a fost pusă în discuţie (prin premisele anterioare).

Concluzie: Plauzibilitatea argumentului lui a este diminuată sau distrusă.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)    Există o pereche de afirmaţii făcute de persoana a, în care aceasta crede, potrivit dovezilor, şi care arată că aceasta este inconsistentă?

2)    O dată ce inconsistenţa practică este identificată şi constituie ținta principală a atacului, aceasta poate fi rezolvată sau explicată în context (dialog), păstrându-se astfel consistenţa afirmaţiilor lui a în context sau arătându-se că inconsistenţa afirmaţiilor lui a nu sprijină afirmaţia că a este lipsit de credibilitate?

3)    Este caracterul persoanei o problemă în context (dialog) şi, mai concret, depinde argumentul lui a de credibilitatea sa?

4)    Este posibil ca afirmaţia din concluzie să fie aceea, mai slabă, potrivit căreia credibilitatea lui a poate fi pusă în discuţie, sau aceea, mult mai puternică, potrivit căreia concluzia lui α este falsă?

Exemple:

Următorul argument este un ad hominem circumstanțial:

Tatăl meu îmi spune că nu ar trebui să fumez pentru că fumatul produce afecțiuni obstructive ale căilor pulmonare și dăunează sănătății. Dar el însuși fumează, prin urmare, argumentul său este total neplauzibil.

Premisele acestui argument conduc la concluzia (intermediară, implicită) că tatăl tânărului susține opinii inconsistente, care sprijină, la rândul ei, concluzia că angajamentul poate fi respins ca neplauzibil. Argumentul atacă credibilitatea părintelui. Evaluarea lui presupune răspunsul la toate întrebările critice:

-          la prima: părintele afirmă că fumatul este nesănătos, dar el însuși fumează; prin urmare, acestuia îi pot fi atribuite opinii inconsistente;

-          răspunsul la a doua întrebare trebuie să se refere la forța inconsistenței, dacă există dovezi, spre exemplu, că părintele a încercat să renunțe la fumat, dar nu a reușit, că încearcă în continuare etc., atunci inconsistența ar putea să nu fie atât de serioasă;

-          răspunsul la a treia întrebare (referitoare la relația dintre argumentul părintelui și credibilitatea sa) ține seama de răspunsul la a doua întrebare: inconsistența argumentelor părintelui afectează credibilitatea sa, însă explicații de genul celor amintite înainte pe care acesta ar putea să le ofere, pot restrânge lipsa de credibilitate;

-          răspunsul la a patra întrebare este esențial pentru valoarea argumentului: argumentul părintelui fiind destul de puternic, respingerea lui ca total neplauzibil doar pentru că concluzia sa este inconsistentă cu ceea ce face părintele este o reacție exagerată. Dacă tânărul ar fi respins argumentul, spunând că, parțial, credibilitatea părintelui său este discutabilă datorită obiceiului său, atunci argumentul său ar fi fost rezonabil.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1. Copilul către părinte: Argumentul tău că ar trebui să încetez să mai fur dulciuri de la magazinul din colț nu este bun. Chiar tu mi-ai spus acum o săptămână că ai furat dulciuri când erai copil.

Senatorul X: Taxele mari și prea multă legislație în domeniul afacerilor sunt cele mai rele lucruri pentru economie, și ele nu sunt controlate aproape deloc.

Senatorul Y: Când partidul tău era la putere, taxele erau la cel mai ridicat nivel de până atunci, iar legislația în domeniul afacerilor devenise deosebit de complicată. Prin urmare, fie ești ilogic fie, cel mai probabil, ești un ipocrit care nu crede un cuvânt din ceea ce spune.

2. Un abțibild conține următorul text: „Ce este mai ridicol decât un activist anti-vânătoare care mănâncă carne?“.

3. Domnul S a denunțat investitorii care au avantaje de pe urma scutirii de taxe, arătând că aceste practici dăunătoare vor ruina economia din punct de vedere al oamenilor obișnuiți. Domnul T a răspuns că S însuși s-a bucurat de o reducere de taxe în trecut, care era legală, dar de fapt era o modalitate de evitare a plății taxelor. Domnul S a răspuns că nu ar trebui condamnat oricine pentru avantajele care decurg din lege și că ceea ce a făcut el a fost legal. Prin urmare, el, ca orice cetățean, ar trebui să se poată bucura de avantajele scutirilor legitime de taxe.

Curs 20 mai. Argumente Ad Hominem. Argumentul Ad Hominem Direct

ARGUMENTE AD HOMINEM

Sunt argumente în care este atacată credibilitatea unei persoane, arătându-se că dacă acea persoană este lipsită de credibilitate, atunci ceea ce spune ea nu ar trebui acceptat. Argumentele de acest tip se întâlnesc foarte des în discursul politic și juridic.

ARGUMENTUL AD HOMINEM DIRECT

DESCRIERE

Se mai numește și abuziv sau atac la persoană, pentru că este folosit, de regulă, cu scopul de a respinge argumentele unei persoane prin distrugerea credibilității sale.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL AD HOMINEM DIRECT

Premisa în care este atacat caracterul unei persoane: Persoana a are un caracter indezirabil.

Concluzie: Argumentul lui a nu ar trebui acceptat.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)         Cât de bune sunt dovezile care susţin afirmaţia făcută în premisa care atacă caracterul persoanei?

2)         Este problema caracterului persoanei relevant în tipul de dialog (în contextul) în care argumentul este folosit?

3)         Este concluzia argumentului aceea că argumentul lui a ar trebui respins (în mod categoric, absolut), chiar dacă au fost prezentate alte dovezi care îl sprijină, sau concluzia este doar (afirmaţie relativă) aceea că lui a ar trebui să i se acorde un grad redus de credibilitate ca susţinător al argumentului, relativ la toate dovezile disponibile?

EXEMPLE

Un exemplu oferit de Walton este argumentul lui Paul Johnson referitor la teoria economică a lui Karl Marx:

Karl Marx nu era foarte atent în culegerea datelor în vederea susținerii propriei sale teorii economice, iar pe cele pe care formula le relata cu lipsă de onestitate.

Prin urmare, nu putem avea încredere în obiectivitatea teoriei sale economice.

Evaluarea acestui argument ad hominem pe baza celor trei întrebări din schemă presupune, în acest caz:

-          răspunsul la întrebarea dacă Marx nu era atent în culegerea datelor care să-i susțină teoria;

-          răspunsul la întrebarea dacă modul în care Marx folosea datele este relevant pentru valoarea teoriei sale;

-          răspunsul la întrebarea dacă teoria lui Marx ar trebui respinsă în mod categoric, sau dacă ar trebui considerat că, în raport cu dovezile oferite, lui Marx ar trebui să i se acorde un grad relativ de credibilitate.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)    Georgescu a fost cândva acuzat de hărțuire sexuală. Prin urmare, ar fi o greșeală să luăm în serios ceea ce spun acest pervers. Prin urmare, teoria sa despre dispariția dinozaurilor de pe pământ ar trebui respinsă.

Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe angajamente inconsistente

ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE INCONSISTENTE

DESCRIERE

Este o specie a argumentului bazat pe angajamente în care concluzia că cineva crede în lucruri contradictorii sau inconsistente este obținută din premise considerate inconsistente sau contradictorii. Spre exemplu, argumentul:

Popescu este comunist.

Popescu s-a opus acțiunilor sindicatului.

Prin urmare, Popescu are opinii contradictorii sau inconsistente,

este formulat de cineva care crede că a fi comunist (a susține ceva care are legătură cu ideile sau principiile comuniste) și atitudinea critică față de acțiunile sindicatului sunt contradictorii sau incompatibile.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE INCONSISTENTE

Premisa angajamentului iniţial: Persoana a a afirmat sau a arătat că ea crede într-adevăr propoziţia A (în general, în virtutea a ceea ce a spus sau a făcut anterior).

Premisa angajamentului opus: Alte dovezi în acest caz particular arată că persoana a nu crede cu adevărat propoziţia A.

Concluzie: Angajamentele persoanei sunt inconsistente.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)Care sunt dovezile în acest caz care se presupune că arată că persoana a crede într-adevăr propoziţia A?

2)Ce alte dovezi în acest caz se crede că arată faptul că persoana a nu crede într-adevăr propoziţia A?

3)Cum arată dovezile de la 1) şi 2) că există un conflict între angajamente?

Problema cu argumentele bazate pe inconsistență este că o acțiune atribuită unei persoane ar putea sugera că persoana nu este de acord cu o anumită politică, dar modul în care este interpretată o acțiune într-un caz particular, este o chestiune complicată. Dacă o persoană care este vegetariană mănâncă carne de vită cu o anumită ocazie, înseamnă asta că persoana este acum o susținătoare a consumului de carne de vită? Poate că persoana respectivă a făcut o excepție sau i se făcuse foarte foame și nu era disponibilă hrană vegeteriană. Ceea ce implică o acțiune este dificil de evaluat și poate presupune analiza multor dovezi într-un caz dat.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Tudor: Ionela, tu ești o apărătoare a liberei inițiative, nu-i așa?

Vasilica: Am spus-o de multe ori, da.

Tudor: Totuși, săptămâna trecută ai aprobat noua politică de intensificare a controlului emisiilor industriale poluante în Baia de Aramă. Prin urmare, de fapt ești împotriva liberei inițiative, în acest caz.

2)      Senatorul Popescu: În urmă cu zece ani, te-ai opus acestei politici pe motivul că produce

      inflație.

Senatorul Ionescu: Este adevărat.

Senatorul Popescu: Totuși, atunci când partidul tău a fost la guvernare, inflația a fost mai mare ca

oricând.

Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe angajamente

ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENTE

DESCRIERE

Argumentul constă în inferarea unei concluzii din ceea ce se consideră că crede cineva. Ceea ce crede o anumită o persoană este ceea ce a declarat sau a făcut sau spune (ceea ce constituie dovezi în favoarea faptului că persoana crede acel lucru).

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE ANGAJAMENT

Premisa care dovedeşte angajamentul: În acest caz este clar că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, ceea ce rezultă din ceea ce a spus şi a făcut.

Premisa care exprimă legătura dintre angajamente: În general, când o persoană crede într-adevăr A, putem trage concluzia că ea crede într-adevăr şi propoziţia B.

Concluzie: În acest caz, a crede într-adevăr propoziţia B.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Ce dovezi sprijină în acest caz afirmaţia că persoana a crede într-adevăr propoziţia A, şi conţin aceste dovezi şi pe acelea contrare, care indică faptul că persoana a ar putea să nu creadă într-adevăr propoziţia A?

2)      Are sens să ne întrebăm dacă există cumva o excepţie în acest caz faţă de regula generală că atunci când o persoană crede propoziţia A, ea crede propoziţia B?

EXEMPLE

În argumentul

Popescu (a spus) că este comunist.

Prin urmare, el ar trebui să fie de partea sindicatului în acest conflict de muncă,

Premisa se poate sprijini, spre exemplu, pe ceea ce a spus sau a făcut Popescu în anumite situații. Dacă nu există dovezi contrare atunci premisa poate fi acceptată. Pentru că, în general, o persoană care are simpatii comuniste tinde să agreeze acțiunile și mișcările sindicale - și aceasta ar fi a doua premisă, în acest caz, implicită, a argumentului bazat pe angajamente -, argumentul ar putea fi plauzibil. Însă răspunsul la a doua întrebare, dacă există cumva o excepție față de această regulă, este hotărâtor pentru valoarea sau forța argumentului. Dacă, spre exemplu, deși Popescu este comunist și crede în cele mai multe lucruri în care crede în general un comunist, dar, în același timp, nu este de acord cu unele dintre acțiunile sindicatului, atunci a doua premisă este problematică, pentru că deși, potrivit schemei, Popescu crede că A, el nu crede că B. Prin urmare, argumentul nu ar mai fi plauzibil. Astfel, relația dintre A și B este deosebit de importantă pentru valoarea argumentului.

În unele cazuri, A și B sunt identice sau aproape identice, ca în exemplul:

Popescu este comunist (crede în idealurile comuniste)

Prin urmare, el va apăra poziția comunistă, fiind de partea sindicatului în acest conflict de muncă. 

În acest exemplu, atât premisa cât și concluzia conțin referiri la faptul că Popescu este comunist.

                Argumentul bazat pe angajamente este uneori folosit abuziv, ca formă de respingere a altor argumente, fie prin caricaturizarea fie prin exagerarea și astfel prin slăbirea poziției interlocutorului. Spre exemplu, argumentul:

Ionescu este unul dintre acei protecționiști exagerați care cred că mediul natural ar trebui să-și păstreze caracterul sălbatic și pur.

Prin urmare, Ionescu este critic la adresa dezvoltării industriale a acestei zone,

formulat ca răspuns la încercarea, moderată, a lui Ionescu de a arăta că orice investiție în dezvoltările industriale din acea regiune ar trebui analizată din punct de vedere al posibilelor efecte asupra mediului – este o formă de respingere a argumentelor lui Ionescu printr-o exagerare a poziției sale.

Astfel, analiza celei de-a doua întrebări, care se referă la relația dintre cele două poziții atribuite interlocutorului (A și B) este esențială pentru evaluarea argumentelor bazate pe angajamente. Dacă între cele două există diferențe semnificative, atunci derivarea concluziei trebuie să fie justificată prin dovezi suplimentare. 

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Andrei: Bianca, tu ești creștină, nu-i așa?

        Bianca: Bineînțeles.

        Andrei: Atunci ar trebui să votezi împotriva liberalilor la următoarele alegeri, pentru că ei sprijină avortul la cerere.

2)      Ionuț: Veronica, ești de acord cu teoria evoluției.

Veronica: Desigur.

Ionuț: Atunci, tu ești o persoana necredincioasă care respinge egalitatea în drepturi pentru că susțin că viața este o luptă în care supraviețuiește cel mai bine adaptat.

Curs 6-13 mai. Argumentul bazat pe semne

ARGUMENTUL BAZAT PE SEMNE

DESCRIERE

Este un tip prezumtiv de argument care se bazează pe două premise : (i) una care afirmă că anumite trăsături sunt în general specifice unui gen de stări, obiecte, situații etc., și (ii) una care stabilește că într-un caz dat ceea ce este observat sau constatat sunt acele trăsături. Pe baza acestor premise se trage concluzia că starea, obiectul sau evenimentul va avea loc sau a avut loc.

SCHEMA ARGUMENTATIVĂ PENTRU ARGUMENTUL BAZAT PE SEMNE

Premisa specifică: A (o constatare) este adevărată în această situaţie.

Premisa generală: B este în general considerată adevărată atunci când semnul care îi corespunde, A, este adevărată.

Concluzie: B este adevărată în această situaţie.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

1)      Care este forţa corelaţiei dintre semn şi evenimentul semnificat?

2)      Există alte evenimente care ar corespunde mai bine acelui semn?

EXEMPLE

Argumentul este de regulă folosit pentru a formula ipoteze care preced explicații mai detaliate și complete, ca în exemplul următor:

Atunci când cercetătorii din rezervația de vânătoare Pilanesberg din Africa de Sud au descoperit o serie de rinoceri uciși în mod sistematic, ei au avut două indicii (semne) incriminatorii: rănile în formă de colț de pe cadavre și urmele de picioare de elefant din împrejurimi. Deși elefanții nu atacă de regulă rinocerii, rezervația de vânătoare are un număr de masculi adolescenți nesupravegheați care în mod normal ar fi trebuit să trăiască alături de masculii maturi. În lipsa modelelor comportamentale ale adulților, animalele au devenit delincvenți juvenili.

În acest exemplu, rănile în formă de colți și urmele picioarelor de elefant oferă indicii pornind de la un argument bazat pe semne. Două semne sau indicii au sugerat că elefanții au fost ucigașii. Dar dovezi suplimentare au condus la o ipoteză mai detaliată. Astfel, ipoteza inițială a fost confirmată, o dată ce contextul mai amplu al lipsei influenței elefanților adulți asupra tinerilor a fost completat.

În unele cazuri, există o secvență de semne, dintre care fiecare, prin el însuși, oferă numai un motiv destul de slab pentru a obține concluzia. Dar când secvența este considerată în întregime, se formează un argument în care motivele pentru susținerea concluziei se cumulează. Acest argument folosește un lanț argumentativ format din mai multe argumente bazate pe semne care oferă sprijin în favoarea concluziei. Într-o povestire din A Study in Scarlet, Dr. Watson, căutând o locuință de închiriat în Londra, l-a cunoscut pe Sherlock Holmes. Holmes a folosit următoarea secvență de raționare pentru a ajunge la concluzia că Watson abia se întorsese din Afganistan:

Iată un domn care este doctor, dar are o înfățișare de militar. În mod clar, un doctor militar, deci. Abia a sosit de la tropice, pentru că are fața bronzată și aceasta nu este nuanța naturală a tenului său, pentru că încheieturile mâinilor sale sunt albe. El a trebuit să facă față multor greutăți și maladii, după cum arată fața sa suptă. Brațul său stâng a fost rănit. Îl ține rigid și într-un fel nenatural. Unde putea un doctor militar să treacă prin atâtea greutăți și să aibă brațul rănit? În mod clar, în Afganistan.

Holmes a încercat să ghicească de unde vine Dr. Watson, în acest caz. Era vorba inițial doar de o simplă ipoteză. Dar pe măsură ce exemplele particulare de argumente bazate pe semne aduc dovezi, concluzia devine din ce în ce mai plauzibilă. Contextul cazului a jucat de asemenea un rol important, pentru că recent avusese loc un război în Afganistan la care luaseră parte mulți bărbați englezi. Astfel, cea mai bună explicație a tuturor aspectelor observate de Holmes – pielea bronzată, brațul rănit etc. – ar fi aceea că Watson participase la Campania din Afganistan. Desigur, era doar o ipoteză. Dar concluzia trasă prin argumentul bazat pe semne este un exemplu de raționare inteligent, caracteristic pentru observațiile atente ale detectivului imaginar și pentru forța de a trage concluzii din ele.

EXERCIȚII

Analizați următoarele argumente prin identificarea schemei argumentative implicate. Identificați premisele și concluzia argumentului. Dacă există aspecte discutabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare, identificați întrebările critice care trebuie puse:

1)      Matilda avea nasul roșu, febră, tușea și avea nasul înfundat. În a cincea zi, i-au apărut pete roșii pe corp. Prin urmare, Matilda are rubeolă.

2)      Ionela avea nasul roșu, glandele umflate, și o ușoară febră. În a treia zi, i-au apărut pete roșii pe față și pe gât, care au început să se decolereze după două zile. Doctorul a suspectat-o de rubeolă. El i-a recomandat Ionelei o analiză a sângelui care a confirmat diagnosticul.

Curs 6-13 mai. Argumentul pantei alunecoase

ARGUMENTUL PANTEI ALUNECOASE

DESCRIERE

Un argument de tipul pantei alunecoase este o specie a tipului de raţionare negativ bazat pe consecinţe, folosit uneori atunci când un vorbitor avertizează interlocutorul în privinţa rezultatelor unei acţiuni, arătând că acţiunea respectivă este un prim pas în dintr-o secvenţă de evenimente care vor duce la o situaţie nedorită. Ceea ce este distinctiv în privinţa argumentului pantei alunecoase este faptul că se presupune că există o secvenţă de alte acţiuni care vor urma, astfel încât dacă secvenţa începe, ea nu poate fi oprită, până când nu au loc evenimentele nedorite. Acest rezultat nedorit este evenimentul final al secvenţei şi reprezintă ceva care se opune scopurilor celui care este avertizat, spre exemplu, afectându-i siguranţa sau securitatea.

Există câteva tipuri de argumente ale pantei alunecoase, dar forma lor generală poate fi astfel reprezentată. Un argument de tip pantă alunecoasă ar întotdeauna un caracter recursiv, adică se aplică într-un proces repetitiv. Această caracteristică este reprezentată în premisa recursivă a argumentului:

SCHEMA DE ARGUMENTARE PENTRU ARGUMENTUL PANTEI ALUNECOASE

Premisa care postulează primul pas: A₀ este analizată ca propunere care pare iniţial că ar trebui să fie realizată.

Premisa recursivă: Realizarea lui A₀ va conduce în mod plauzibil (din câte ştim, în circumstanţele date) la A1, care va conduce apoi în mod plauzibil la A₂, şi aşa mai departe, prin secvenţa A₂,..., A_n.

Premisa care postulează caracterul negativ al rezultatului acţiunii: A_n este un rezultat nedorit.

Concluzie: A₀ nu ar trebui să aibă loc.

EVALUARE/ÎNTREBĂRI CRITICE

În general, atunci când evaluăm raţionamentele de tipul pantei alunecoase, este cel mai bine să începem prin a identifica cele trei premise ale argumentului. Una dintre premise postulează primul pas al secvenţei, premisa recursivă descrie mecanismul pantei, iar a treia premisă specifică consecinţele nedorite la care conduce panta. Cele mai importante întrebări critice pentru un argument de tipul pantei alunecoase se referă la paşii secvenţei specificaţi de argument:

1.    Ce propoziţii sunt formulate în sprijinul legăturii dintre A₀ şi A_n?

2.    Ce alţi paşi ar trebui luaţi în calcul pentru a completa secvenţa de evenimente pentru a o face

plauzibilă?

3.    Care este cea mai slabă legătură din secvenţă, în legătură cu care ar trebui puse întrebări

critice specifice referitoare la posibilitatea ca un eveniment să conducă la un altul?

Cât de puternic poate fi un argument de tipul pantei alunecoase depinde de cât de puternică este afirmaţia din concluzie – spre exemplu, rezultatul sau rezultatele nedorite sunt prezentate ca posibile sau ca inevitabile? Cu cât este mai puternică această afirmaţie, cu atât argumentul trebuie să conţină mai multe dovezi şi justificări. În orice caz, pentru că argumentele de tipul pantei alunecoase se referă în mod tipic la viitor, ele trebuie privite cu scepticism în special dacă concluzia lor conţine cuvântul „trebuie” (sau „în mod necesar”, etc.).

Este, de asemenea, important să facem distincţia între instanţe ale argumentelor bazate pe consecinţe negative şi argumente de tipul pantei alunecoase. Ceea ce este specific argumentelor pantei alunecoase este premisa recursivă, care lipseşte din structura unui argument bazat pe consecinţe negative.

EXEMPLE

Ideea centrală a argumentului pantei alunecoase este că odată ce prima acţiune a secvenţei a avut loc, rezultatul sau rezultatele negative finale sunt inevitabile. Argumentele de tipul pantei alunecoase sunt adesea folosite pentru a oferi un motiv împotriva încercării de a consuma droguri, pentru că odată luate, încercarea de a renunţa este din ce în ce mai grea cu fiecare doză consumată, iar rezultatele dezastruoase devin inevitabile. Odată ce o  persoană începe să consume droguri, dependenţa fizică poate face foarte dificilă încercarea de a renunţa la consumul de droguri, iar acest lucru poate avea consecinţe negative directe sau indirecte care se accentuează continuu. În acest caz, baza argumentului pantei alunecoase este dependenţa fizică, cauzată de reacţia organismului la substanţele ingerate. Cu cât consumi mai mult, cu atât ai nevoie de un ajutor mai mare pentru a renunţa. Există de asemenea variante ale acestui argument în care este prezentată o legătură între consumul anumitor substanţe care pot da naştere dependenţei. În aceste cazuri este mai greu de demonstrat o astfel de legătură, iar dezbateriale care conţin astfel de argumente sunt foarte controversate. Un caz de acest tip este argumentul că legalizarea consumului de marijuana ar fi primul pas într-o secvenţa care ar conduce la un consum mai mare de droguri mai puternice, cum sunt cocaina sau heriona, şi în cele din urmă la o societate în care consumul de droguri va fi din ce în ce mai greu de controlat şi în care apar nenumărate probleme sociale cauzate de consumul de droguri. O variantă a acestui argument cu o legătură chiar mai slabă este argumentul în care cineva avertizează o altă persoană să nu se apuce de fumat, pentru că acest lucru ar putea conduce la folosirea unor substanţe care dau o dependenţa mai mare, cum este marijuana, care la rândul ei conduce la consumul de droguri şi mai puternice.

Argumentele pantei alunecoase sunt des folosite în dezbaterile etice şi cele referitoare la politicile publice. În cazul Texas vs. Johnson (1989) care avea ca obiect arderea de către o persoană a steagului american în timpul unei manifestaţii de protest la adresa politicilor administraţiei Reagan desfăşurate în Dallas. Cazul care trebuia să stabilească dacă persoana putea fi condamnată de „profanarea unui simbol sacru”  a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde s-a stabilit că, în acest caz, arderea steagului a fost un act de „manifestare publică” şi astfel era protejat de libertatea de expresie (Primul Amendament). Judecătorul Brennan a folosit un argument de tipul pantei alunecoase pentru a-şi justifica decizia:

Nu vedem nicio motiv pentru care principiul care a stat la baza deciziei în cazul Schacht să nu se aplice şi aici. A conchide că Guvernul poate permite ca anumite simboluri să transmită numai anumite mesaje ar înseamnă intrarea pe un teritoriu care nu are limite clare şi uşor de recunoscut. Potrivit acestei teorii, poate Guvernul să interzică arderea steagului naţional? Sau a unor copii ale sigiliului prezidenţial? Sau a Constituţiei? Dacă evaluăm astfel de cazuri din punct de vedere al Primului Amendament, cum putem decide care simboluri sunt atât de speciale încât să garanteze acest unic statut? Pentru a face acest lucru ar trebui să ţinem seama de propriile noastre opţiuni politice, şi să le impunem cetăţenilor chiar în felul în care Primul Amendament ne interzice să o facem.

Argumentul este acela că odată ce ar fi interzis prin lege un gest precum cel al arderii steagului, aceasta ar constitui un precedent pentru interzicerea multor altor acte, cum ar fi arderea altor obiecte care reprezintă guvernele locale sau cel federal. A interzice astfel de acte ar fi şi costisitor şi lispit de valoare. Acest lucru ar duce la impunerea preferinţelor politice în interzicerea multor acte de manifestare publică ceea ar contrazice Primul Amendament.   

Într-un desen animat un personaj avertizează un alt personaj în privinţa pericolului de a interzice „profanarea fizică a unui steag” enumerând mai mulţi paşi ai secvenţei unei pante alunecoase:

... „profanarea fizică” este un truc înşelător... Spre exemplu, va fi ilegal să arzi un steag de hârtie? Sau să rupi o fotografie a unui steag? Sau un steag desenat pe un articol de îmbrăcăminte? Eşti un patriot dacă porţi un tricou pe care este desenat un steag, dar eşti un criminal dacă steagul este desenat pe pantaloni? Cine decide dacă o pictură care conţine un steag este un gest de profanare sau un omagiu? Dar alte simboluri naţionale, cum ar fi vulturul sau Statuia Libertăţii? Sau steagurile de stat? Sau steagul federal? Tot ceea ce este sacru pentru cineva trebuie protejat? Şi dacă respingem astfel de acte nu respingem cumva ideile care se află în spatele lor? Şi dacă este aşa, ce alte idei vom mai ajunge să respingem?

În acest text se poate observa că ceea ce contribuie la secvenţa pantei este nu doar ideea stabilirii unui precedent, ci şi dificultatea de a delimita un termen vag cum este „profanare fizică”. O dată ce este aplicat unui obiect, cum este un steag, este greu de oprit aplicarea sa la alte obiecte cum ar fi un tort sau un tricou. Această vaguitate este zona gri a pantei alunecoase.

Argumentele pantei alunecoase care au schema prezentată anterior pot fi rezonabile ca argumente prezumtive, cu condiţia ca toţi paşii secvenţei, care leagă primul pas de ultimul, să fie justificaţi. Totuşi, în unele cazuri, aceste legături nu sunt suficient justificate, şi astfel panta alunecoasă nu este plauzibilă. În unele cazuri argumentul pantei alunecoase este folosit în mod neplauzibil ca argumente de tipul apelului la frică. Problema cu argumentele de tipul apelului la frică este că ele pot fi uşor respinse dacă apelul la frică este exagerat sau neconvingător. Spre exemplu, în filmul Reefer Madness, adolescenţii erau avertizaţi în legătură cu pericolul consumului de marijuana, dar dovezile erau îndoielnice, în raport cu ceea ce se ştia la momentul respectiv. Astfel argumentul era neconvingător iar audienţa l-a considerat distractiv. În general, este nevoie de dovezi pentru a susţine adecvat o pantă alunecoasă. De când a fost realizat filmul dovezile în ceea ce priveşte consecinţele negative ale consumului de marijuana s-au înmulţit. Dar cât de puternică este legătura dintre consumul de marijuana şi posibilitatea extinderii consumului la alte substanţe care creează dependenţă mai puternice rămâne un subiect controversat. Chiar şi aşa, drogurile care creează dependenţă sunt într-adevăr periculoase. Prin urmare, încercarea de a justifica posibilitatea unei pante alunecoase trebuie să fie precaută. Dacă chiar şi numai încercarea de a consuma astfel de substanţe poate fi un pericol considerabil, avertizarea unei persoane cu scopul de a o convinge să nu facă primul pas ar putea fi un argument de tipul pantei alunecoase rezonabil.

EXERCIŢII

Analizaţi argumentele următoare identificând schemele de argumentare implicate. Identificaţi premisele şi concluzia argumentelor. Dacă există aspecte chestionabile ale argumentului care ar trebui luate în considerare identificaţi întrebările critice care ar trebui formulate: 

1)    Ana şi Bogdan discută în legătură cu problema dacă oamenilor de ştiinţă ar trebui să li se permită să facă cercetări asupra embrionului uman. Bogdan argumentează: „Ar trebui oprite imediat toate cercetările asupra embrionului uman, pentru că vor conduce la din ce în ce mai multe experimente pe fetuşii umani, şi în cele din urmă, recoltarea fetuşilor umani avortaţi va deveni o sursă de tratament pentru boli precum Parkinson sau distrofia musculară, şi nimic nu va mai opri aceste cercetări”.

2)    Maria şi Traian vorbesc în legătură cu problema dacă permisul de conducere ar trebui să aibă fotografia posesorului pe el. Traian argumentează: „Acest lucru este primul pas spre un stat poliţienesc!”.